Italia va construi în Albania centre pentru procesarea migranților. Opoziția acuză un plan „înspăimântător” și „un Guantanamo italian”

Italia va construi în Albania centre pentru procesarea migranților. Opoziția acuză un plan „înspăimântător” și „un Guantanamo italian”

Planul a fost anunțat de prim-ministra Giorgia Meloni, după o vară în care Italia a primit un număr foarte mare de migranți din Africa, scrie BBC.

Italia va construi în Albania două centre de procesare a imigranților ilegali, a declarat luni, la Roma, prim-ministra Giorgia Meloni, alături de premierul albanez Edi Rama.

Meloni a spus că centrele – care urmează să fie deschise în primăvara anului viitor – vor putea procesa până la 36.000 de persoane pe an. Acestea îi vor găzdui pe migranții salvați pe mare de ambarcațiunile italiene, și nu celor care ajung pe coastele italiene.

Migranții vor rămâne în centre până când Italia le va examina cererile de azil, a declarat Meloni, care a spus că planul nu se va aplica femeilor însărcinate, copiilor și persoanelor vulnerabile.

Ea a precizat că structurile – care vor fi construite pe cheltuiala Italiei – vor putea găzdui 3.000 de persoane în fiecare lună „pentru perioada necesară pentru procesarea rapidă a cererilor de azil și, dacă este necesar, pentru repatriere”.

Centrele vor fi construite în portul Shengjin și în zona Gjader din nord-vestul Albaniei. Personalul de securitate și ofițerii de poliție vor fi asigurați de Albania.

Vorbind în italiană, Rama a explicat că Albania este gata să ajute Italia. „Toată lumea poate vedea că aceasta este o situație dificilă pentru Italia. Geografia a devenit un blestem pentru Italia, pentru că dacă ajungi în Italia, ajungi în UE. Dar când vine vorba de gestionarea acestor sosiri ca UE, știm cum merg lucrurile”, a spus el

Politicienii de opoziție din Italia și din Albania au criticat acordul.

Riccardo Magi, liderul partidului liberal italian +Europa (Mai multă Europă), a declarat că planul este „înspăimântător” și că centrele ar fi ca „un fel de Guantanamo italian”.

„Este, de asemenea, un acord ilegitim: Italia nu poate expedia persoanele salvate pe mare către o țară din afara UE, ca și cum ar fi vorba de colete sau de mărfuri”, a spus el.

Belind Kellici, oficial al Partidului Democrat din Albania, a criticat „lipsa de transparență” din jurul acordului.

„Aceasta este o trădare la adresa Albaniei și este cea mai mare lipsă de loialitate pe care o dovedește Rama față de țara noastră”, a scris Kellici pe X, fostul Twitter.

„Cel mai mare antialbanez de astăzi se numește Edi Rama, care în fiecare an expulzează sute de mii de tineri din țară pentru a-i înlocui cu imigranți ilegali”, a spus acesta.

Andrea Costa, președintele asociației de ajutorare a imigranților Baobab Experience, cu sediul la Roma, a declarat și el pentru BBC că anunțul „a luat pe toată lumea prin surprindere” și a arătat că politicile de imigrație ale guvernului italian „se îndreaptă în direcția greșită”.

Costa a spus că centrele riscă să devină „o Lampedusa în interiorul Albaniei”, referindu-se la insula italiană care a devenit iarăși unul dintre principalele porturi de sosire pentru migranții din Africa.

De asemenea, el a făcut referire la încercarea guvernului britanic de a trimite mii de solicitanți de azil în Rwanda. „Nu știm dacă centrele din Albania vor fi un fel de Guantanamo, Lampedusa, Rwanda – sau un pic din toate trei”, a spus el.

Meloni, care conduce partidul naționalist post-fascist Frații Italiei, este cunoscută pentru opiniile sale ferme împotriva imigrației. De când a devenit prim-ministră, ea a anunțat o serie de intervenții pentru a pune capăt imigrației ilegale, inclusiv prin reținerea migranților ilegali.

Cu toate acestea, peste 145.000 de migranți au intrat în Italia în acest an – cu 52.000 mai mulți decât în aceeași perioadă din 2021.

În aprilie, miniștrii italieni au decretat o stare de urgență de șase luni, în semn de răspuns la creșterea numărului de migranți care traversează Mediterana din Africa de Nord.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *