Jens Stoltenberg spune că NATO nu a observat nicio deplasare a forțelor Wagner pe teritoriul Belarusului

Jens Stoltenberg spune că NATO nu a observat nicio deplasare a forțelor Wagner pe teritoriul Belarusului

Nicio desfășurare a luptătorilor din gruparea paramilitară Wagner, condusă de Evgheni Prigojin, nu a fost observată de NATO în Belarus, a declarat secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg, înainte de summitul care a început marți în capitala Lituaniei, relatează CNN, citat de News.ro.

„Până acum nu am văzut nicio desfăşurare sau deplasare a unor forţe Wagner în Belarus, dar bineînţeles că urmărim îndeaproape ceea ce se întâmplă”, a spus șeful NATO, adăugând că alianța este pregătită pentru orice amenințare.

Declarația lui Stoltenberg vine în contextul în care revolta împotriva conducerii militare a Rusiei, pornită de Prigojin luna trecută, s-a încheiat cu un acord mediat de liderul de la Minsk, Aleksandr Lukașenko, înțelegere potrivit căreia șeful Wagner a acceptat să plece în Belarus. De asemenea, președintele rus Vladimir Putin le-a oferit luptătorilor Wagner posibilitatea de a se muta în Belarus.

După aceste evenimente, liderii din Lituania, Letonia și Polonia i-au trimis o scrisoare șefului NATO în care subliniau că „mutarea grupării ruse de mercenari Wagner şi a liderului ei Evgheni Prigojin în Belarus ar putea genera riscuri la adresa stabilităţii politice în Belarus şi, în consecinţă, o eventuală pierdere a controlului asupra armamentului nuclear” mutat de Rusia în această țară, după cum a precizat Grupul de Comunicare al preşedinţiei lituaniene.

De asemenea, Polonia a decis să desfășoare peste 1.000 de soldați la granița de est tot din cauza îngrijorărilor legate de prezența mercenarilor Wagner în Belarus.

Aleksandr Lukașenko a declarat săptămâna trecută că Prigojin nu se află în țara sa, ci în Rusia, iar luni, 10 iulie, Kremlinul a confirmat că liderul Wagner s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova la cinci zile după rebeliunea de la finalul lunii iunie.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *