Jurnalist, coleg de facultate cu Buzatu: „Unde s-a produs ruptura? Să fi fost atât de hămesit de bani?” 

Jurnalist, coleg de facultate cu Buzatu: „Unde s-a produs ruptura? Să fi fost atât de hămesit de bani?” 

Dumitru Buzatu nu s-a născut politician și, cu atât mai puțin, nu s-a născut pregătit să primească 1,25 milioane de lei în portbagaj pentru o achiziție publică. Cum a ajuns un student al vremurilor romantice și libere de la Iași un baron local extrem de puternic și simbolul rapid materializat al corupției, se întreabă jurnalistul Ovidiu Șimonca.

Acum la „Timpul”, Ovidiu Șimonca, 55 de ani, e în presă dintotdeauna, după Revoluție. Fost redactor șef adjunct la ”Observatorul cultural”, el a rămas, cum singur se definește, ”ziarist de actualitate”. În derularea evenimentelor de azi, când  un liderul PSD Dumitru Buzatu, a fost reținut de DNA pentru mită, Șimonca a scris pe Facebook un text cu inserții și amintiri legate de acesta.
Ovidiu Șimonca a acceptat ca publicul Libertatea să-l poată citi aici. 

Dumitru Buzatu. Am fost colegi de facultate, el cu un an mai mare. A făcut parte din vestitele redacții studențești de la Iași, “Dialog” și “Opinia studențească”. El era la “Dialog”, grupul acela formidabil cu Luca Pițu, cu Liviu Antonesei, cu Alexandru Călinescu, cu Andrei Corbea Hoișie, cu Dan Petrescu, dacă am uitat pe cineva, cer scuze. A fost în caseta redacțională a primului număr al “Opiniei studențești”, scos pe 24 decembrie 1989.

Ca student, era bonom, prietenos și „de gașcă”.

A terminat facultatea în 1990 și s-a întors acasă, dorindu-și – așa spunea – să-i învețe pe tineri istoria adevărată, nepervertită de comuniști. În 1990, s-au deschis multe posturi de profesor, nu mai era o problemă să obții o catedră în municipii reședință de județ, cum era și Vasluiul.

<strong>Pe urmă, a luat-o pe calea politicii, la PSD, vreo trei mandate de deputat. Ne vedeam în Parlament, eu ca reporter BBC, el “reprezentant al poporului”. </strong>

Mi se părea șters și “pe linie”. În interviurile pe care le-am făcut (sau încercat) cu el era plat, plicticos și, în general, nu răspundea la acuzele împotriva PSD, mă trimitea la conducere.

”Când a izbucnit în el structura de mafiot?”

Ne-am întâlnit, pe la jumătatea anilor 1990, în tren. Uneori, pe atunci, deputații mai mergeau și cu trenul. Drumul era lung de la București până la Vaslui și Iași, am căutat să-l aduc la amintirile din facultate, dar părea crispat, morocănos și cu gândurile în altă parte. Cred că mi-a spus să-l scuz, că vrea să doarmă, să moțăie pe un scaun la clasa I.

Nu l-am mai văzut, cred, de 18-20 de ani.

Iar acum aflu că este arestat. Că a fost prins luând mită.

Unde s-a produs ruptura? Să fi fost atât de hămesit de bani? Cum, dintr-un student bonom care scria bine în presa studențească ieșeană să fi devenit rapacele bandit de azi? Banii i-a luat mințile? Când a izbucnit în el structura de mafiot?

Un student haios devenit o jigodie. Un tânăr de treabă ajuns o otreapă.

Sunt curios cum se ajunge aici: cum puterea nefastă a banilor poate perverti un june care își dorea – luase și post de profesor – să-i învețe pe copii și adolescenți istoria adevărată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *