Jurnaliștii care au investigat naufragiul din largul Greciei soldat cu peste 600 de migranți morți, premiați de Parlamentul European

Jurnaliștii care au investigat naufragiul din largul Greciei soldat cu peste 600 de migranți morți, premiați de Parlamentul European

​Parlamentul European a oferit marți, 17 octombrie, premiul „Daphne Caruana Galizia” în valoare de 20.000 de euro unei echipe de jurnaliști greci, germani şi britanici pentru investigarea naufragiului navei Adriana, de lângă insula grecească Pylos, din 14 iulie, în urma căruia peste 600 de oameni au murit, potrivit unui comunicat de presă transmis de FAIR-MediaSind.

Echipa câştigătoare a fost formată din jurnalişti de investigaţie de la Agenţia Solomon din Grecia în colaborare cu Forensis, postul public german de radiodifuziune Strg/ARD şi ziarul britanic The Guardian.

Prin ancheta lor, jurnaliștii au constatat că tragedia din 14 iulie, la aproximativ 50 de mile marine de Pylos, în sud-vestul Greciei, putea fi evitată de autorități.

„Jurnaliştii au realizat peste 20 de interviuri cu supravieţuitori şi au cercetat arhive judiciare şi documente ale gărzii de coastă. Constatările indică oportunităţi de salvare care au fost ratate şi oferte de asistenţă ignorate, în timp ce mărturiile supravieţuitorilor arată că încercările pazei de coastă greceşti de a remorca traulerul au fost cele care au cauzat în cele din urmă scufundarea acestuia. Paza de coastă grecească a negat că a încercat să remorcheze traulerul”, potrivit comunicatului.

Între altele, jurnaliștii au reconstituit noaptea tragediei cu ajutorul unui model interactiv 3D, pe baza datelor din jurnalul pazei de coastă şi a mărturiilor căpitanului navei de la paza de coastă. De asemenea, ei s-au folosit de date din trasee de zbor, de trafic maritim, imagini prin satelit şi videoclipuri realizate de navele de transport din apropiere şi din alte surse.

Naufragiul cu peste 600 de morți, pe cea mai mortală rută folosită de migranți

Pe 14 iunie, o ambarcațiune de pescuit supraîncărcată cu migranți plecați din Tobruk, Libia, și se îndrepta spre Italia, s-a răsturnat și scufundat la aproximativ 75 de kilometri sud-vest de sudul peninsulei Peloponez.

Paza de coastă elenă a declarat la acel moment că nava a refuzat mai multe oferte de asistență atât din partea autorităților, cât și a navelor comerciale aflate în zonă începând cu 13 iunie, iar căpitanul navei „a vrut să continue să meargă în Italia”.

Naufragiul a atras atenția asupra celei mai mortale rute de migrație din lume și a eșecului Europei de a rezolva această problemă. Potrivit The Guardian și Associated Press, aproximativ 27.000 de persoane care încercau să ajungă în Europa au murit sau dispărut în timp ce încercau să traverseze Mediterana, din 2014 și până în prezent.

Peste 21.000 dintre aceste decese au avut loc pe așa-numita rută a Mediteranei centrale, din Libia sau Tunisia spre nord, spre Grecia sau Italia, o traversare care poate dura mai multe zile și care se face adesea în ambarcațiuni nepotrivite și periculos de supraîncărcate.

Ce este premiul Daphne Caruana Galizia

Premiul Daphne Caruana Galizia a fost lansat printr-o decizie a Biroului Parlamentului European în decembrie 2019. Este denumit în memoria jurnalistei şi autoarei malteze de blog specializate în investigaţii anticorupţie care a fost ucisă într-un atac cu maşină-capcană pe 16 octombrie 2017.

Premiul recompensează anual (pe data la care a fost asasinată Daphne Caruana Galizia) jurnalismul de calitate excepţională care promovează sau apără principiile şi valorile de bază ale Uniunii Europene. Printre acestea se numără demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept şi drepturile omului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *