La 57 de ani, legendarul pugilist Mike Tyson revine în ring. Va boxa cu „luptătorul preferat al lui Putin”, într-o gală în Arabia Saudită

La 57 de ani, legendarul pugilist Mike Tyson revine în ring. Va boxa cu „luptătorul preferat al lui Putin”, într-o gală în Arabia Saudită

Americanul Mike Tyson, 57 de ani, va lupta, într-o gală organizată la finalul acestui an în Arabia Saudită, cu rusul Fedor Emelianenko, 47 de ani, fostul campion de Arte Marțiale Mixte (MMA), relatează Washington Post și Marca.

Negocierile pentru lupta din Arabia Saudită sunt în toi, dar, pentru moment, sunt negate de reprezentanții americanului. Pentru Tyson nu ar fi prima revenire, de la retragerea sa în 2005.

Americanul, care a câștigat 50 din cele 56 de lupte profesioniste (1985-2005), a revenit în 2020 pentru o luptă împotriva lui Roy Jones Jr. (55 de an). Meciul s-a încheiat cu o remiză.

Ultima luptă ca profesionist a lui Tyson a avut loc în 2005, când fostul campion mondial la categoria grea a pierdut în fața lui Kevin McBride.

44 de victorii prin KO a obținut Tyson în cele 58 de meciuri la profesioniști.

„Iron Mike” este într-o stare fizică bună și distribuie în mod regulat videoclipuri de la antrenamente, pe rețelele de socializare.

View this post on Instagram

A post shared by Mike Tyson (@miketyson)

Emelianenko, considerat „luptătorul preferat al președintelui Vladimir Putin”, și-a încheiat cariera în MMA în februarie anul trecut, după o înfrângere în fața lui Ryan Bader, în Campionatul Mondial Bellator la categoria grea.

Vladimir Putin și Fedor Emelianenko, după o gală de la Moscova, din 2011

Rusul este unul dintre cei mai buni sportivi care nu au luptat niciodată în UFC, cea mai mare organizație de MMA din lume. A câștigat 40 din cele 47 de lupte ale sale.

MMA-ul s-a terminat 100% pentru mine. Vreau să încerc boxul. Cu Mike Tyson ar fi o luptă interesantă.

Fedor Emelianenko
View this post on Instagram

A post shared by @officialnbabuzz

Tyson, o carieră uriașă, o viață personală plină de derapaje

Mike Tyson și-a trăit copilăria pe străzile cartierelor rău famate, implicându-se în multe bătăi și furturi. La vârsta de 13 ani fusese deja arestat de 38 de ori. La 25 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru un viol pe care nu l-a recunoscut niciodată. A ispășit trei ani și a fost eliberat.

În timpul meciului cu Evander Holyfield, din 1997, a fost descalificat, pentru că și-a mușcat adversarul de ureche.

În 1999 a fost condamnat la un an de închisoare cu executare pentru agresarea a doi motocicliști după un incident în trafic.

În 2003, cu peste 300.000.000 $ câștigați în box, Tyson şoca atunci când depunea actele pentru intrarea în faliment personal. Cu datorii de peste 27 de milioane de dolari şi incapabil să le plătească, Tyson apela la această soluţie radicală, care avea însă să-i pună viaţa pe drumul salvării.

în 2007 a pledat vinovat la acuzațiile de posesie și consum de droguri (cocaină) și conducere sub influența băuturilor alcoolice, fiind reținut pentru o lună. A recidivat în 2006 și în 2007. În 2009 a fost arestat după o altercație cu un fotograf pe aeroportul din Los Angeles.

Tyson s-a despărțit cu scandal de primele două soții, care l-au acuzat că le-a înșelat și au descris relația cu el drept „tortură, iad veritabil”.

Când eram tânăr, eram un animal plin de bani. Plăteam oamenii, pe toată lumea, sărbătoream cu toti prietenii și făceam sex cu mamele, surorile și verișoarele lor…

Mike Tyson, în 2020:

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *