Laurențiu Gîdei (PSD), despre Cătălin Cîrstoiu: Cred că este cel mai complet, complex și competent primar pentru București. Este candidatul care îi reprezintă pe toți (VIDEO)

Laurențiu Gîdei (PSD), despre Cătălin Cîrstoiu: Cred că este cel mai complet, complex și competent primar pentru București. Este candidatul care îi reprezintă pe toți (VIDEO)

Deputatul PSD, Laurențiu Gîdei, a vorbit în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, despre candidatura lui Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Capitalei. Gîdei susține că managerul Spitalului Universitar este “cel mai complet și competent primar pentu București”.

Deputatul a mai spus că medicul Cîrstoiu este candidatul care îi reprezintă pe toți, și pe intelectuali, și pe cei care nu au foarte multă școală, și pe săraci, și pe bogați.

 

„Domnul doctor Cîrstoiu cred că este cel mai complet, complex și competent primar pentru București”

 

„Eu cred că candidatul pe care îl avem pentru Primăria Capitalei, candidatul coaliției, domnul doctor Cîrstoiu, cred că este cel mai complet, complex și competent primar pentru București. Dincolo de toate desenele animate, care inevitabil vor fi discutate în studiourile de televiziune, că vor apărea,  fiecare candidat se adresează electoratului, pe care, posibil, consideră că îl reprezintă sau l-ar putea reprezenta”, a spus Gîdei.

 

„Medicul Cîrsotiu este candidatul care îi reprezintă pe toți”

 

„Domnul doctor Cîrstoiu este candidatul care îi reprezintă pe toți, și pe intelectuali, și pe cei care nu au foarte multă școală, și pe săraci, și pe bogați. Este omul care vine cu o echipă extrem de puternică și care va prezenta bucureștenilor o platformă program pentru 4 ani de mandat la Primăria Capitalei, care să rezolve parte importantă din problemele Bucureștiului și ale bucureștenilor. Dacă stăm să ne uităm în platforma program a domnului Nicușor Dan, care obligatoriu trebuie să plece acasă, vom vedea că din toate poveștile pe care ni le-a scris la momentul respectiv, le-a scris bucureștenilor, nu a îndeplinit mai nimic.

Avem o perioadă legală de o lună de zile, se numește campanie electorală, în care candidații au rolul, obligativitatea de a prezenta alegătorilor ceea ce își doresc să facă, să fie credibili, să demonstreze că pot. Tocmai de aia și avem o lună de campanie electorală”, a mai precizat deputatul PSD.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *