Legea 2 Mai, votată de Senat. Pedepse înăsprite pentru traficanți și drogați

Legea 2 Mai, votată de Senat. Pedepse înăsprite pentru traficanți și drogați

Actul normativ propune o schimbare radicală în ceea ce privește pedepsele pentru traficanții de droguri, impunând închisoarea cu executare fără posibilitatea suspendării, în contrast cu practica actuală.

În anul 2022, surprinzător, aproape jumătate dintre traficanții de droguri condamnați au beneficiat de închisoarea cu suspendare, iar acest aspect a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la eficiența sistemului de justiție penală în combaterea traficului de droguri.

Pensiile speciale consumă aproape 1% din PIB. În doar 9 luni, statul a cheltuit pentru speciali echivalentul a 5 poduri de la Brăila

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu a semnalat această primă victorie împotriva traficului de droguri pe pagina sa de Facebook:

„Senatul a adoptat azi “Legea 2 mai”, cu 90 de voturi PENTRU!E o lege care ne asigură că toți traficanții de droguri de mare risc vor sta în închisoare. Acolo le este locul. Ce înseamnă droguri de mare risc: cocaină, heroină, ecstasy, fentanyl, oxicodonă.Care sunt prevederile principale:• eliminăm posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000.• creştem de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani pedepsele prevăzute de Legea nr. 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.Mulțumesc tuturor colegilor senatori!”

Conform ministrului Justiției, pe parcursul anului 2022, 810 inculpați au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni de trafic de droguri (intern sau internațional). Dintre aceștia, 402 au fost condamnați la pedepse cu executare în regim de detenție, iar pentru 379 de persoane (47% dintre traficanții de droguri) instanțele au pronunțat hotărâri de condamnare cu suspendarea executării pedepsei.

Numai în primele 10 luni ale anului 2023 au fost înregistrate 10.780 de dosare având ca obiect drogurile, faţă de anul anterior, în aceeaşi perioadă, 8.484.

„Bătălia nu este ușoară ! Trebuie acționat pe toate palierele de la prevenție la pedeapsă. Am încredere că această categorie de traficanți de droguri de mare risc va sta mai bine în închisoare ca urmare a votului dumneavoastră”, a mai spus Gorghiu.

Scandalul care a șocat lumea muzicală: Shakira, condamnată la 3 ani de închisoare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *