Legea burselor pentru elevi, atacată la CCR de către Avocatul Poporului: „Elevii cu performanțe slabe beneficiază de bursă”

Legea burselor pentru elevi, atacată la CCR de către Avocatul Poporului: „Elevii cu performanțe slabe beneficiază de bursă”

Avocatul Poporului anunţă, marţi, că a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu articolul din legea privind acordarea buserlor elevilor care prevede că bursele de merit se acordă pentru mimim 30% din elevii din fiecare clasă”.

Această exprimare nu respectă principiul previzibilităţii şi clarităţii normelor juridice, se spune în comunicat.

Avocatul Poporului anunţă, marţi, că a formulat o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la art 108, alin 12, lit a din Legea 198/ 2023 a învăţământului preuniversitar.

Ce prevede textul criticat de Avocatul Poporului

Textul atacat prevede:

”(12) Bursele elevilor din învăţământul preuniversitar sunt alocate din bugetul Ministerului Educaţiei, după cum urmează:

a. bursele de merit pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor şi condiţiilor stabilite prin metodologia-cadru”.

”Dispoziţiile legale criticate aduc atingere principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor juridice (…) context în care cnsderăm că legea criticată nu reglementează previzibil şi accesibil acordarea burselor de merit pentru performanţă şi nu respectă criteriile de previzibilitate şi accesibilitatespecifice unui act normativ”, se arată în sesizare.

Potrivit Avocatului Poporului, legea ”deturnează natura juridică a bursei de merit, creând premisele ca elevi cu performanţe slabe să beneficieze de bursă de merit”.

„Evaluarea elevilor, care se face prin note, înseamnă şi o selecţie”

”Selecţia presupune identificarea celor mai buni prin intermediul notării”, se mai arată în sesizare.

Avocatul Poporului mai reclamă faptul că selecţia elevilor trebuie să se facă după criterii clare ”şi nu după simpla apartenenţă la un procent de elevi”.

Potrivit sesizării, acordarea buseri pentru minim 30% dintre eledvii din fiecare clasă ”determină o insecuritate juridică ce atrage încălcarea dreptului la învăţătură”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *