Leonid Volkov, atacat cu gaz lacrimogen şi un ciocan (foto)

Leonid Volkov, un aliat al lui Alexei Navalnîi, în vârstă de 43 de ani, a fost spitalizat după ce a fost victima unui atac marţi, în faţa locuinţei sale din Vilnius, Lituania. Leonid Volkov este una din principalele figuri ale opoziţiei ruse şi unul dintre apropiaţii lui Navalnîi. Volkov l-a acuzat pe preşedintele rus că este direct responsabil pentru moartea lui Navalnîi. El a fost şeful de cabinet al acestuia şi până în 2023 a condus şi fundaţia anticorupţie fondată de fostul oponent numărul unu al preşedintelui rus.

„Leonid Volkov tocmai a fost atacat în faţa casei sale. Cineva a spart geamul unei maşini şi l-a stropit cu gaz lacrimogen în ochi după care a început să îl lovească pe Leonid cu un ciocan”, a informat Kira Iarmîş, fosta purtătoare de cuvânt al lui Navalnîi. Apropiaţi ai lui Navalnîi au difuzat fotografii care arată rănile lui Volkov, inclusiv un ochi negru, un semn roşu pe frunte şi sânge pe unul din picioare. Ei au distribuit apoi o fotografie în care acesta era transportat pe o targă într-o ambulanţă.

Un purtător de cuvânt al poliţiei lituaniene, Ramunas Matonis, a confirmat că un cetăţean rus a fost atacat în apropierea locuinţei sale din capitala Vilnius în jurul orei 22:00 (20:00 GMT).
Niciun suspect nu a fost identificat şi mai multe detalii despre acest atac ar urma să fie comunicate miercuri dimineaţă, a spus purtătorul de cuvânt.

„Nu ne vom da bătuţi”, a declarat miercuri opozantul rus Leonid Volkov, la câteva ore după ce a fost atacat în apropierea locuinţei sale din Vilnius, unde locuieşte în exil, transmite AFP.

„Vom munci şi nu ne vom da bătuţi”, a declarat pe Telegram Leonid Volkov, mâna dreaptă a liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, considerând că atacul pe care l-a suferit a fost unul „tipic” pentru modul în care acţionează oamenii preşedintelui Vladimir Putin.

Acest atac a avut loc cu câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Rusia, care ar trebui să marcheze triumful lui Vladimir Putin, în lipsă unor opozanţi veritabili.

Navalny’s former chief of staff Leonid Volkov was attacked with a hammer near his home in Vilnius – Kira Yarmysh reports

“They broke his car window and sprayed tear gas in his eyes, after which the attacker began beating Leonid with a hammer.” Police & ambulance called. pic.twitter.com/fHj8qLo4hA

— Sharky (@Jamie04381095) March 13, 2024

Update: Alexei Navalny’s longtime aid Leonid Volkov assaulted with a hammer in Lithuania! Soviet Leader Stalin sent an assassin to kill Trotsky with a hammer in Mexico! pic.twitter.com/wBDeSNfDsQ

— US Civil Defense News (@CaptCoronado) March 13, 2024

Леонид Волков @leonidvolkov дома. Сломана рука

«Участвуйте в полдне против Путина» pic.twitter.com/QCOjr337Ki

— Команда Навального (@teamnavalny) March 12, 2024

The post Leonid Volkov, atacat cu gaz lacrimogen şi un ciocan (foto) appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *