Liderul opoziției israeliene afirmă că „a sosit momentul” pentru înlocuirea lui Benjamin Netanyahu. „Am așteptat 40 de zile, nu mai este timp”

Liderul opoziției israeliene afirmă că „a sosit momentul” pentru înlocuirea lui Benjamin Netanyahu. „Am așteptat 40 de zile, nu mai este timp”

Liderul opoziției israeliene, Yair Lapid, a declarat joi, 16 noiembrie, că a venit timpul pentru înlocuirea premierului Benjamin Netanyahu și că ar exista un sprijin larg pentru formarea unui guvern de uniune, care să fie totuși condus de partidul de dreapta Likud al lui Netanyahu, relatează Reuters.

Lapid, politician de centru care a ocupat pentru scurt timp funcția de prim-ministru anul trecut, a precizat că el crede că o majoritate largă a celor 120 de legiuitori din Knesset (parlamentul israelian) ar fi de acord cu o astfel de coaliție.

El a făcut aceste afirmații în timp ce Israelul își continuă ofensiva militară în Gaza, după asaltul sângeros al Hamas din 7 octombrie desfășurat în sudul Israelului.

„A sosit momentul – trebuie să stabilim un guvern de reconstrucție națională. Likud îl va conduce, Netanyahu și extremiștii vor fi înlocuiți, peste 90 de membri ai Knessetului vor fi parteneri în coaliția pentru vindecare și reconectare”, a scris Lapid, într-un mesaj pe platforma de socializare X.

Likud – formațiunea lui Netanyahu – este cel mai mare partid din actuala coaliție de guvernare din Israel, care include partide ultranaționaliste și religioase. Împreună, acestea controlează 64 de locuri în parlamentul țării.

Lapid a refuzat să se alăture cabinetului de război al lui Netanyahu la începutul conflictului, deși alți legiuitori centriști au fost de acord să facă acest lucru și să ajute la gestionarea războiului.

„Îi aud pe cei care spun că nu este momentul potrivit. Am așteptat 40 de zile, nu mai este timp. Ceea ce avem nevoie acum este un guvern care să nu se ocupe de nimic altceva decât de securitate și economie”, a mai scris Lapid.

„Nu ne putem permite un alt ciclu electoral, în anul următor, în care să continuăm să ne luptăm și să explicăm de ce partea cealaltă este un dezastru”, a adăugat el.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *