Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Bolile pentru care sunt prescrise

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Bolile pentru care sunt prescrise

Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Ministerul Sănătăţii anunţă, într-un comunicat, creşterea accesului pacienţilor cronici, cu afecţiuni grave, la medicamente de ultimă generaţie, prin extinderea listei de medicamente compensate şi gratuite.

Potrivit sursei citate, “Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative, din care 22 molecule noi, nelistate până în prezent şi alte 6 molecule (Isavuconazolum, Adalimumabum, Dapagliflozinum, Rituximabum, Upadacitinibum si Apremilastum) introduse pentru alte indicaţii decât cele pentru care sunt listate în HG 720/2008”.

Sursa citată a precizat că medicamentele inovative sunt destinate pacienţilor cu afecţiuni de tipul:

Hepatite cronice de etiologie virală B, C şi D
Ciroză hepatica
Boala Parkinson şi alte afecţiuni neurologice
Colagenoze majore (lupus eritematos sistemic, sclerodermie, poli/dermatomiozită, vasculite sistemice)
Poliartrita reumatoidă, artropatia psoriazică, psoriazis cronic sever şi artrita juvenilă
Boli endocrine şi metabolice
Boala cronică de rinichi – faza predializă
Boli degenerative ale ochiului (glaucom şi boli maculare)
Boala cronică inflamatorie intestinală şi sindrom de intestin scurt
Poliartrita reumatoidă
Artropatia psoriazică
Spondiloartrita axială
Psoriazis cronic sever

Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

“Accesul pacienţilor la medicamente inovative care salvează vieţi este o preocupare constantă a Ministerului Sănătăţii în ultimii doi ani. Numărul mare de molecule nou introduse în lista de medicamente compensate şi gratuite în perioada 2022-2023 este cea mai bună dovadă a responsabilităţii faţă de pacienţi. Buna colaborare cu CNAS şi Organizaţiile de pacienţi fac posibile aceste progrese pentru care este nevoie de sprijinul Ministerului Finanţelor. Pacienţii cu boli oncologice, neurologice şi hepatite cronice au acces la noi molecule, iar acest lucru trebuie realizat fără a afecta în vreun fel accesul la medicamente generice care reprezintă resursa terapeutică pentru 80% din pacienţii români”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, citat în comunicatul de presă.

Potrivit documentului citat, programul naţional de oncologie se completează cu şase noi molecule de ultimă generaţie: Lipegfilgrastimum DCI, Tucatinibum DCI, Sacituzumab Govitecan DCI, Asciminibum DCI, Imunoglobulină anti-limfocite DCI şi Mosunetuzumabum DCI.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *