LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 683 | 11 morți, inclusiv 5 copii, după ce rușii au atacat cu rachete regiunea Donețk. Salvatorii caută supraviețuitori

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 683 | 11 morți, inclusiv 5 copii, după ce rușii au atacat cu rachete regiunea Donețk. Salvatorii caută supraviețuitori

Cinci copii se numără printre cei 11 morți în urma atacului de sâmbătă cu rachete rusești asupra orașului Pokrovsk din regiunea Donețk, în estul Ucrainei, arată cel mai recent bilanț, iar salvatorii continuă să caute supraviețuitori printre dărâmături, notează The Guardian, duminică, 7 ianuarie.

10:3007-01-2024

Ministrul de externe japonez a ajuns în Ucraina

Şefa diplomaţiei japoneze, Yoko Kamikawa, a ajuns în Ucraina, unde se va întâlni cu omologul ei ucrainean, ministrul de externe Dmitro Kuleba, a relatat AFP, citată de Agerpres.

Vizita ministrului de externe japonez în Ucraina are rolul de „a demonstra hotărârea Japoniei de a apăra ordinea internaţională fondată pe respectarea legilor, pornind de la principiul că modificările unilaterale ale statu-quoului prin forţă, aşa cum este agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, nu pot fi acceptate”, se precizează în comunicatul ministerului de externe japonez.

10:1507-01-2024

Rusia mărește numărul de drone fabricate intern

Rusia intenţionează să producă peste 32.000 de drone în fiecare an până în 2030, iar producătorii autohtoni vor reprezenta 70% din piaţă, informează Reuters.

Moscova foloseşte acum dronele Shahed produse în Iran, produse ieftine, cunoscute pentru motoarele lor zgomotoase, pe benzină. Rusia a folosit Sahed în atacurile aeriene asupra infrastructurii ucrainene.

Dronele au fost folosite pe scară largă de Moscova şi Kiev de la invazia Rusiei din februarie 2022 şi ambele părţi cresc semnificativ producţia militară, pe măsură ce războiul se prelungeşte.

10:0107-01-2024

Soţiile rezerviștilor ruşi trimiși în Ucraina au protestat la Moscova

Soţiile ruşilor mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina au depus sâmbătă seară, 6 ianuarie, flori la flacăra eternă de la mormântul soldatului necunoscut sub zidurile Kremlinului, în semn de protest, pentru a cere întoarcerea soţilor lor de pe front, a transmis AFP, preluată de news.ro.

„Vrem să atragem atenţia autorităţilor şi publicului asupra apelului nostru. Am încercat mai multe modalităţi. Am făcut apel în scris la deputaţi, la oficiali şi la departamente guvernamentale, dar nu am fost auziţi. Nu este corect. Sunt civili, nu sunt soldaţi. Bărbaţii noştri nu pot sta acolo atât de mult timp”, a spus o directoare de vânzări în vârstă de 47 de ani.

O altă femeie, asistent juridic, a făcut apel la autorităţi să negocieze pacea în Ucraina după doi ani de conflict.

Furia a crescut în ultimele luni în rândul rudelor rezerviştilor mobilizaţi la ordinul lui Vladimir Putin în septembrie 2022. Această problemă este una sensibilă pentru autorităţile de la Moscova, care s-au abţinut să reprime această revoltă.

23.5506-01-2024

5 copii uciși într-un atac cu rachete în Donețk

Un atac cu rachete rusești a ucis 11 persoane în orașul Pokrovsk și în jurul acestuia din estul Ucrainei, a anunțat guvernatorul părții controlate de Ucraina din regiunea Donețk, Vadim Filashkin.

„Unsprezece morți, inclusiv cinci copii, acestea sunt consecințele deocamdată ale bombardamentelor asupra districtului Pokrovsk”, a scris Vadim Filashkin, într-un mesaj publicat pe aplicația de mesagerie Telegram.

Filashkin a afirmat că mai multe rachete S-300 au fost folosite în această serie de atacuri rusești, principalul bombardament lovind orașul Pokrovsk și satele din apropiere.

Russians attack Pokrovsk: fires rage in city, there are victims – photohttps://t.co/lIYpnxhn4H

— Ukrainska Pravda in English (@pravda_eng) January 6, 2024
22:5406-01-2024

NYT: SUA riscă să nu mai poată aproviziona Ucraina cu rachete pentru sistemele Patriot

Oficialii de la Casa Albă și de la Pentagon au avertizat că SUA nu vor mai putea în curând să asigure aprovizionarea cu rachete interceptoare pentru bateriile sistemelor de apărare antiaeriană Patriot din Ucraina, relatează sâmbătă publicația americană The New York Times (NYT), potrivit The Kyiv Independent.

Din gama de arme de apărare antiaeriană pe care le deține în prezent Ucraina, doar sistemele Patriot sunt concepute pentru a contracara rachetele balistice. După ce au ajuns în Ucraina, aceste sisteme americane au remodelat bătălia pentru controlul cerului, notează NYT.

19:4506-01-2024

Ucraina susține că are dovezi că Rusia a atacat Harkov cu o rachetă nord-coreeană

Procuratura din regiunea nord-estică Harkov a prezentat ceea ce susține că sunt dovezi că Rusia a folosit în recentele atacuri asupra Ucrainei rachete furnizate de Coreea de Nord, prezentând fragmentele unei rachete, potrivit Reuters.

Un consilier de rang înalt al preşedintelui Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a lovit Ucraina săptămâna aceasta cu rachete furnizate de Coreea de Nord pentru prima dată de la începutul invaziei sale în februarie 2022.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *