Lloyd Austin, șeful Pentagonului, externat din spitalul unde era tratat pentru complicațiile apărute după operaţia pe care a ţinut-o secretă

Lloyd Austin, șeful Pentagonului, externat din spitalul unde era tratat pentru complicațiile apărute după operaţia pe care a ţinut-o secretă

Secretarul american al Apărării Lloyd Austin, 70 de ani, a fost externat, luni, 15 ianuarie, din spital, după două săptămâni în care a fost îngrijit în urma unor complicaţii după o intervenţie chirurgicală de cancer de prostată, pe care a ţinut-o secretă timp de mai multe săptămâni faţă de comandamentul militar american şi administraţia Biden, relatează agenția AP, citată de News.ro.

Lloyd Austin urmează să muncească de acasă, pe timpul convalescenţei, a precizat Pentagonul, într-un comunicat.

El a fost internat la Spitalul Naţional Militar Walter Reed pe 22 decembrie şi a fost operat de cancer de prostată, descoperit în decembrie, în timpul unui examen de rutină. Austin făcut o infecţie, a fost spitalizat din nou, pe 1 ianuarie, şi internat la Terapie Intensivă.

Preşedintele american Joe Biden şi oficiali de rang înalt din cadrul administraţiei nu au fost informaţi despre spitalizarea lui Austin până pe 4 ianuarie. Austin a ţinut secret diagnosticul de cancer până pe 8 ianuarie.

Biden a declarat că faptul că Austin nu l-a informat cu privire la spitalizare a fost o eroare de judecată, însă subliniază că are în continuare încredere în şeful Pentagonului.

În timpul internării la Walter Reed, Statele Unite au lansat o serie de atacuri militare, la sfârşitul săptămânii trecute, împotriva rebelilor Houthi din Yemen, susţinuţi de Iran, ţintind zeci de locuri cu legături cu o campanie huthi de atacuri vizând nave comerciale la Marea Roşie.

Austin a acţionat de pe patul spitalului, prin apeluri telefonice cu oficiali militari de rang înalt, între care comandantul Comandamentului Central (CENTCOM), generalul Erik Kurilla, şi în cadrul unor reuniuni la Casa Albă prin care a revizuit, ordonat şi urmărit atacurile în timp ce se desfăşurau printr-o legătură video securizată.

Lipsa de transparenţă faţă de spitalizarea sa a declanşat revizuiri de către preşedinţie şi Departamentul Justiţiei ale procedurilor în privinţa informării Casei Albe şi altor instituţii în cazul în care un membru al Cabinetului este necesar să transfere atribuţii de luare de decizie unui adjunct.

Şeful de cabinet al lui Joe Biden, Jeff Zients, le-a ordonat membrilor cabinetului să-l notifice în cazul în care nu-şi pot îndeplini atribuţiile.

Secretul lui Austin a provocat critici din partea congresmenilor din ambele tabere. Reprezentantul republican Mike Rogers din Alabama, preşedintele Comisiei Serviciilor Armate, a anunţat că a deschis o anchetă oficială cu privire la acest caz. Alţi congresmeni i-au cerut lui Austin să demisioneze, însă Casa Albă a anunţat că-l menţine în funcție.

Nu se ştie nici când Austin se va întoarce la birou şi nici cum îi va afecta tratamentul activitatea, deplasările şi alte angajamente publice, scrie AP.

Adjuncta sa, Kathleen Hicks, i-a preluat unele dintre sarcini pe timpul convalescenţei.

Foto; Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *