Lucian Romașcanu: Decizia de a reglementa TikTok aparține Europei și vom pleda pentru această măsură, dar nu are nicio legătură cu AUR (VIDEO)

Lucian Romașcanu: Decizia de a reglementa TikTok aparține Europei și vom pleda pentru această măsură, dar nu are nicio legătură cu AUR (VIDEO)

Decizia de a reglementa TikTok aparține Europei, iar PSD va pleda pentru această măsură, a afirmat purtătorul de cuvânt al social-democraților, senatorul Lucian Romașcanu, miercuri, în cadrul unor declarații de presă.

 

Lucian Romașcanu (PSD), despre reglementarea TikTok

 

Răspunzând la întrebările reporterilor prezenți miercuri la sediul PSD, Lucian Romașcanu a spus: „AUR e foarte bine că își face reclamă pe TikTok, o să facem și noi pentru că este un segment extrem de important acolo. Decizia de a reglementa TikTok aparține Europei și vom pleda pentru această măsură, dar nu are nicio legătură cu AUR, nu este împotriva AUR. Suntem de acord, orice partid din România este liber să își poarte mesajul unde vrea, cu excepția, sigur, a mesajelor care încalcă legea”.

 

Lucian Romașcanu: Eu o să îmi fac TikTok

 

Întrebat despre faptul că funcționarii din SUA și Comisia Europeană nu au voie să își instaleze TikTok pe telefonul de serviciu, purtătorul de cuvânt al PSD a spus: „Eu nu am TikTok exact din motivul invocat public de toată lumea, lipsa de siguranță, posibilitatea de a-ți transfera date în alte părți ș.a.m.d. Am constatat că domnul Biden și-a făcut cont pe TikTok (…), deci dacă își face domnul Biden eu vă spun că o să îmi fac și eu”.

Totodată, întrebat dacă PSD își va face cont de TikTok, el a adăugat: „Posibil că da. Eu personal o să îmi fac. Este un canal de comunicare cu un segment important (…). Noi ne dorim să aducem cât mai mulți tineri la vot, pentru că este vorba de țara lor și de viitorul lor, și după ce îi convingem să voteze, sigur, fiecare partid să îi convingă să voteze în funcție de programele respective”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *