Luni începe simularea la Evaluarea Națională și lucrările vor fi corectate în premieră digital. Ce spune ministrul educației Ligia Deca

Luni începe simularea la Evaluarea Națională și lucrările vor fi corectate în premieră digital. Ce spune ministrul educației Ligia Deca

Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat sâmbătă, 3 februarie, că evaluarea digitalizată care se va face în premieră de luni, 5 februarie, la simularea pentru Evaluarea Națională, nu influențează cu nimic metodologia clasică de până acum, singura diferenţă fiind că lucrarea va fi secretizată automat după ce este scanată în prezenţa elevilor.

„Evaluarea digitalizată nu influenţează nici tipurile de subiecte, nici baremul, nici timpul de lucru al copiilor – sunt cele cu care ei sunt deja familiarizaţi. Singura diferenţă, pentru elevi, este că lucrarea nu va mai fi secretizată de ei sau de profesorii asistenţi prin lipirea etichetelor, pentru că va fi secretizată automat, în momentul în care este scanată, în prezenţa elevilor”, a scris Ligia Deca pe Facebook.

Ministrul a subliniat că a anunţat încă de vara trecută că evaluarea digitalizată va fi generalizată.

„Ştiu că schimbarea poate fi privită cu reticenţă, însă pilotarea evaluării digitalizate doi ani consecutivi, apoi extinderea ei la bacalaureatul din toamna anului trecut pentru toţi candidaţii ne-au arătat că această schimbare înseamnă, în mod evident, un progres – unul de care avem nevoie“, a completat ministrul.

Elevii de clasa a VIII-a vor susţine luni, 5 februarie, proba la Limba română din cadrul simulării Evaluării Naţionale. Marţi, vor da proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor participa, o zi mai târziu, la proba de Limba şi literatura maternă. Toate lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată, iar rezultatele vor fi comunicate pe 23 februarie.

Ulterior, și la examenele naționale, adică Evaluare Națională și Bacalaureat, lucrările vor fi corectate digital.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *