Luxul din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera ascunsă. Cât costă patul cu baldachin al liderului de la Kremlin

Luxul din „palatul de un miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera ascunsă. Cât costă patul cu baldachin al liderului de la Kremlin

Disidentul Alexei Navalnîi a murit, în februarie, în condiții suspecte, dar colegii continuă munca proeminentului opozant rus. Navalny.com prezintă imagini din interiorul palatului opulent construit pe malul Mării Negre, la Gelendjik, filmate cu o cameră ascunsă. Echipa de investigații a scris, de mai multe ori, că palatul aparține liderului de la Moscova. Kremlinul a negat constant că este construit pentru Putin și a respins acuzațiile că a fost ridicat din mită.

„Avem aproape patru ore de filmări video din interiorul tuturor camerelor palatului lui Putin. Din interiorul celei mai secrete și bine păzite clădiri din țară. Dormitoare, birouri, săli de sport, criosaune și o capelă. Puteți vedea adevărata amploare a nebuniei liderului de la Kremlin”, precizează echipa de investigații a lui Navalnîi.

În 2021, oligarhul Arkadi Rotenberg a revendicat misteriosul palat, susținând că ridică un complex de apartamente: „Peste un an și jumătate sau peste doi vă voi invita să vedeți ce frumusețe va fi acolo”, le spunea miliardarul jurnaliștilor.

Dar complexul nu există! Nu este pe motoarele de căutare, pe site-uri web sau în broșuri și fluturași. În ciuda promisiunilor lui Rotenberg, nimeni nu a adus jurnalişti la Gelendjik, observă echipa lui Navalnîi.

„Într-un fel, oligarhul nu ne-a înșelat, construcția chiar s-a terminat. Pardoselile din marmură sunt lustruite, mobilierul este amenajat, decorațiunile și finisajele sunt gata”, scriu cei de la Navalny.com.

Totul pare ca un concurs de plasare a numărului maxim de sculpturi pe metru pătrat. De la muze grațioase, la zeițe falnice.

Navalny.com:

Palatul a fost aproape terminat cu ani în urmă, dar au apărut numeroase defecte, încăperi cu scurgeri și mucegai. Au urmat renovări lungi.

„Hai să ne imaginăm cum Vladimir Putin, ca președinte ales democratic, funcționar public, și-a construit un palat nebunesc pentru 100 de miliarde de ruble (n.r. – circa un miliarde de euro)”, spun, ironic, cei de la echipa de investigații.

Jurnaliștii au cercetat cu atenție cataloagele de mobilier de lux. Numai patul cu baldachin al lui Vladimir Putin a costat 5,8 milioane de ruble, adică aproximativ 59.000 de euro.

Multe piese sunt importate din Italia, dar au trecută drept proveniență Serbia, pentru a evita sancțiunile internaționale.

Există și echipamentele americane, „desigur, dușmanii noștri, adversarii ideologici și un loc putred, fără suflet”.

Alte prețuri:

Canapele de birou – 93.000 de euro;
Masă sala de ședințe – 19.000 de euro;
Candelabru – 500.000 de euro;
Măsuță televizor – 22.000 de euro;
Comodă – 26.400 de euro.

250 de angajați, inclusiv un herpetolog

În resursele publice, jurnaliștii au găsit câte persoane sunt angajate să întrețină palat: peste 250. Sunt 27 care se ocupă de grădini și de pădure. Există chiar și un herpetolog, expert în reptile. 

Investigația a apărut în cu o zi înainte ca Vladimir Putin să fie învestit președinte pentru un nou mandat de şase ani la Kremlin.

Vladimir Putin și-a asigurat al cincilea mandat de președinte al Rusiei în martie, la finalul unor alegeri criticate de Occident, în care, potrivit rezultatelor oficiale anunțate de Moscova, a obținut aproape 88% dintre voturile exprimate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *