Macron, pe urmele lui Putin

Rmag Breaking News

Pozele președintelui francez nu produs efectul scontat, Emmanuel Macron și-a încordat mușchii degeaba. Surprins de fotografa oficială, Soazig de la Moissonnière, în timp ce lovea un sac de box, Macron apare transfigurat de efort, cu dinții strânși și cu mușchii încordați în încercarea a a-l face mai impresionant.

Pozele, care ar fi avut misiunea să îl pună într-o lumină nouă, au dat însă naștere ironiilor, notează Le Figaro.

Fotograful oficial al Președintelui Republicii, a distribuit marți două fotografii alb-negru pe contul său de Instagram în care Macron poartă mănuși de box și are privirea ațintită spre sacul de box.

Unii l-au comparat și cu președintele rus Vladimir Putin.

Maestrul genului era Putin

Éric Anceau, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Lorena, a comentat pe Twitter că fotografiile.

Acesta spune  că „fac parte dintr-un virilism neo-populist pe care anumiți lideri îl adoră astăzi, începând cu maestrul genului (până acum) Vladimir Putin”.

Liderul de la Kremlinul, care a obținut duminică seara un al cincilea mandat, a fost fotografiat adesea în ipostaze avantajoase care să îi pună  în valoare calitățile fizice și curajul.

 

Il y a quelques heures, Emmanuel Macron se mettait en scène dans sa salle de boxe.
Ces photos ont été prises et diffusées par sa photographe officielle, Soazig de la Moissonnière.
Je ne sais pas si elles ont été retouchées ou pas, et peu importe.
Ce que je sais, en revanche,… pic.twitter.com/WrXa84QxEn

— Eric Anceau (@Eric_Anceau) March 20, 2024

The post Macron, pe urmele lui Putin appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *