Manifestarea dorințelor în scris. Cum să redactezi ce îți dorești ca să se îndeplinească

Manifestarea dorințelor în scris. Cum să redactezi ce îți dorești ca să se îndeplinească

Multe tehnici populare implică scrierea dorintelor pe hârtie. Atunci când manifestezi este important să alegi locul unde urmează să o faci. Mediul este la fel de important ca dorința pe care urmează să o manifești în lume.

Manifestarea dorințelor în scris

Specialiștii recomandă folosirea unui jurnal. Este important să manifestezi dorințele pe hârtie pentru ca acestea să aibă mai multe șanse de reușite. Alternativ, poți folosi foi libere de hârtie, însă cel mai bine ar fi să ai un jurnal special pentru asta. Alege să scri într-un spațiu liniltit și aerisit.

Majoritatea persoanelor preferă să manifesteze într-un loc liniștit al casei. Specialiștii recomandă un jurnal de manifestare.

Pentru a obține vibrația corectă și a te conecta cu ceea ce este în jurul tău poți încerca să aprinzi niște lumânări și bețișoare parfumate.

Meditează o clipă și ai grijă ca mintea ta să fie liniștită. Intenția ta trebuie să fie aliniată cu ceea ce urmează să pui pe hârtie. Gândirea la această intenție și meditarea la ea timp de câteva minute te va ajuta să clarifici exact ceea ce cauți.

Cu cât ești mai specifică, cu atât mai bine. Cu cât există mai puțină ambiguitate între tine și obiectul dorinței tale, cu atât va fi mai ușor să atragi acel lucru în viața ta. Specialiștii de la Parade.com spun că poți manifesta obiecte, oameni, relații, obiective de carieră și multe altele. Cu toate acestea, cu cât intenția este mai mare, cu atât va fi mai greu de manifestat.

Următorul pas constă în vizualizarea intenției cu ochii minții. După ce ți-ai manifestat dorința în scris și ai stabilit intenția, trebuie să creezi o imagine a acesteia în mintea ta.

Obiectivul trebuie vizualizat cu atenție. Specialiștii recomandă să-ți imaginezi că lucrul pe care ți l-ai dorit s-a întâmplat deja în viața ta. Trebuie s te pregătești spiritual pentru ceea ce ți-ai dorit. Astfel, intenția își va găsi loc mult mai ușor în viața ta.

Cum ar trebui să arate manifestarea dorinței tale

Manifestarea înscris ar trebui să fie clară și concisă. Într-o propoziție, descrie exact ceea ce ai vrea să se întâmple.

Gândește-te la dorința ta ca la un titlu de poveste. Pune intenția într-o singură propoziție pentru a fi mai ușor de manifestat în Univers. Acest lucru va ghida restul manifestării și te va ajuta să îți păstrezi obiectivul clar. Dacă îți este greu să-ți aduni gândurile într-o singură propoziție.

Poți încerca să rostești dorința. După ce a auzit-o cu voce tare încearcă să o sintetizezi în scris. Nu uita că dorința ta ar trebui să fie clară, simplă și concisă. Claritatea te va ajuta să ajungi mai ușor la ceea ce îți dorești.

Dacă simți că există prea multe dorințe ce nu pot fi cuprinse într-o singură propoziție, atunci lasă textul să curgă liber.

Notează timp de 3-5 minute ceea ce ai vrea să se întâmple în viața ta, citește cu atenție, iar apoi încearcă să sintetizezi paragraful obținut într-o propoziție mai scurtă. 

SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *