Marcel Ciolacu, vizită în Emiratele Arabe Unite. Premierul vrea să atragă investiții emirateze în România

Marcel Ciolacu, vizită în Emiratele Arabe Unite. Premierul vrea să atragă investiții emirateze în România

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul PSD, efectuează o vizită în Emiratele Arabe Unite, joi și vineri, iar Guvernul României a menționat că un obiectiv important al deplasării este consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investițiilor emirateze, transmite Agerpres.

 

Marcel Ciolacu, vizită în EAU, joi și vineri

 

„Consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze, este un obiectiv important al vizitei de lucru a premierului Marcel Ciolacu în Emiratele Arabe Unite, în perioada 18-19 aprilie. Prim-ministrul are programată o întrevedere cu Alteţa Sa Şeicul Mohammed bin Zayed al Nahyan, preşedinte al Emiratelor Arabe Unite şi conducătorul Emiratului Abu Dhabi, cu alţi înalţi oficiali emiratezi, cu reprezentanţi ai unor companii relevante din Emiratele Arabe Unite, precum şi cu membri ai comunităţii de români”, afirmă Guvernul într-un comunicat de presă.

Este programată și o întâlnire în plen a delegațiilor. Cu această ocazie, va avea loc un schimb de documente bilaterale în domenii de interes comun.

„Ne dorim să întărim relaţiile de colaborare cu Emiratele Arabe Unite, din perspectivă politică şi economică. România continuă să atragă investitori emiratezi în infrastructura aeriană, modernizarea şi extinderea Aeroportului Otopeni fiind un proiect viabil al colaborării noastre. Proiectele în domeniile digitalizării, energiei şi agriculturii corespund, de asemenea, intereselor noastre”, a declarat Marcel Ciolacu, făcând referire la obiectivele pe care și le-a trasat delegația română pentru vizita în Emirate.

 

Premierul este însoțit de mai mulți oficiali

 

În cadrul vizitei, premierul este însoțit de miniștrii Sorin Grindeanu (Transporturi), Luminița Odobesc (Afaceri Externe), Radu Oprea (Economie), Florin Barbu (Agricultură), Sebastian Burduja (Energie), Bogdan Ivan (Digitalizare), dar și de Valeriu Zgonea (ANCOM), Alexandru Bociu (ANSVSA), Karoly Borbely (Hidroelectrica) și Mihai Teodorescu (Portul Constanța).

Cu acest prilej, miniștrii delegației române vor avea întrevederi oficiale cu omologii din Emirate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *