Mario Iorgulescu poate scăpa de condamnarea de 13 ani și 8 luni. Soluția găsită de avocații săi: ”E un dispozitiv performant”

Mario Iorgulescu poate scăpa de condamnarea de 13 ani și 8 luni. Soluția găsită de avocații săi: ”E un dispozitiv performant”

Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor. El a provocat un accident soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani, dar a reușit să fugă din țară la câteva zile după incident. Acum, avocații încearcă să-l scape de închisoare și au apelat la o cale extraordinară.

Cum poate scăpa Mario Iorgulescu de închisoare

Fiul președintelui de la LPF a fost condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru omor, după ce a condus beat și drogat. În prima instanță a primit 15 ani și 8 luni, iar decizia de pe data de 18 octombrie 2023 este definitivă și executorie, dar Mario Iorgulescu se află în continuare în Italia și a fost dat în urmărire generală.

Avocații lui Mario Iorgulescu vor să-l scape pe acesta de condamnare au apelat la o cale extraordinară de atac, un recurs în casație introdus la Înalta Curte de Casație și Justiție. Aceștia susțin că fiul președintelui LPF ar avea leziuni cerebrale din copilărie, iar problemele ar fi fost descoperite în urma unui control efectuat în Italia cu un aparat de ultimă generație.

”Este un dispozitiv medical performant, care a relevat, din păcate, aceste afecţiuni ireversibile de care suferă şi au avut un rol.

Se află în imposibilitatea de a participa efectiv la un proces penal, că nu înţelege ce se întâmplă”, a spus avocatul lui Mario Iorgulescu la ieşirea din sala de judecată, potrivit Agerpres.

Mario Iorgulescu. Foto: Facebook

Ce au mai solicitat avocații

Avocații lui Mario Iorgulescu au solicitat și schimbarea încadrării juridice. Ei au susţinut că fiul preşedintelui LPF nu ar fi trebuit judecat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, ci pentru ucidere din culpă. Decizia în cazul acestuia a fost amânată de instanța supremă până pe 11 aprilie.

Vezi și: Cum a putut fugi Mario Iorgulescu din România. Noi detalii din dosarul fiului șefului LPF

Mario Iorgulescu se află internat într-o clinică privată din Italia, părinţii săi reuşind să-l scoată din ţară cu un avion privat, imediat după accident. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi, în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Pe numele lui Mario Iorgulescu există un mandat de arestare și pentru alt caz. În 2018 a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate, loviri și alte violențe.

Filmul accidentului pentru care a fost condamnat Mario Iorgulescu

În seara zilei de 8 septembrie 2019, tânărul participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu aceasta, era nervos şi ţipa.

Vezi și: Lovitură de proporții în cazul Mario Iorgulescu. Instanța a spus în motivare că și victima consumase substanțe interzise

Cu o alcoolemie de 1,96 g/l şi sub influenţa drogurilor, s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin de 300.000 de euro, şi a plecat spre Capitală. În Chitila a intrat pe contrasens şi a izbit frontal autoturismul condus de Daniel Vicol, care a murit pe loc. Expertiza tehnică a relevat faptul că în momentul impactului Mario Iorgulescu conducea cu o viteză aproximativă de 240 km/h.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *