Mascații au descins la primele ore ale dimineții! 60 de percheziții în 15 județe și în Capitală, într-un dosar de eveaziune fiscală: prejudiciu uriaș VIDEO

Mascații au descins la primele ore ale dimineții! 60 de percheziții în 15 județe și în Capitală, într-un dosar de eveaziune fiscală: prejudiciu uriaș VIDEO

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Mureș, percheziţiile domiciliare au loc în judeţele Mureş, Galaţi, Braşov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iaşi, Botoşani, Timiş, Sălaj, Satu Mare, Bihor, dar şi în municipiul Bucureşti.

“Acţiunea are loc în cadrul unui dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, s-a reţinut că, în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 august 2019, o societate comercială, din judeţul Mureş, ar fi înregistrat pe conturile de cheltuieli facturi fără conţinut economic real, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit şi a TVA. Prejudiciul cauzat bugetului statului este estimat, până în prezent, la 750.000 de lei. A fost dispusă audierea unor persoane din judeţele Cluj, Dolj, Mehedinţi, Călăraşi şi Giurgiu”, informează IPJ Mureş, într-un comunicat.

Acţiunea este desfăşurată cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Galaţi, Braşov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iaşi, Botoşani, Timiş, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Cluj, Dolj, Mehedinţi, Călăraşi şi Giurgiu.

La acţiune participă şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş şi poliţişti de la Serviciul Criminalistic Mureş. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *