Maşină cu numere de corp diplomatic, lovită de tren în Brașov. Cum s-a petrecut accidentul

Maşină cu numere de corp diplomatic, lovită de tren în Brașov. Cum s-a petrecut accidentul

O maşină în care se aflau doi funcționari ai ambasadei din Emiratele Arabe Unite a rămas blocată pe calea ferată și a fost lovită de tren în judeţul Braşov, luni, 8 aprilie, dar nu au existat victime, au precizat surse din Poliție pentru Libertatea.

„Cu puţin timp în urmă a avut loc un accident, în apropierea staţiei de cale ferată Timişul de Sus, din judeţul Brasov. Un autoturism, care se afla în traversarea platformei feroviare, a rămas suspendat, iar un vehicul feroviar, care circula pe relația București-Brașov, l-a surprins şi accidentat”, a transmis IPJ Brașov.

Accidentul nu s-a soldat cu victime, ci numai cu avarii, iar mașina implicată în accident avea numere de corp diplomatic.

„În mașină erau două persoane, atașați administrativ ai Emiratelor Arabe Unite. Au coborât din mașina rămasă blocată pe calea ferată și au încercat să o mute, dar în acel moment a venit trenul. Nu a existat nicio barieră pentru că totul s-a petrecut într-un loc nepermis”, au precizat sursele citate pentru Libertatea.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *