Meciul cu Andorra se va disputa cu porțile închise, a decis UEFA după incidentele de la partida cu Kosovo. Ce amendă a primit FRF

Meciul cu Andorra se va disputa cu porțile închise, a decis UEFA după incidentele de la partida cu Kosovo. Ce amendă a primit FRF

Comisia de Disciplină din cadrul UEFA a dat miercuri, 20 septembrie, verdictul după incidentele de la meciul România – Kosovo, scrie Gazeta Sporturilor. Astfel, partida cu Andorra se va disputa fără spectatori, iar FRF a primit o amendă de 52.000 de euro.

În urma sancţiunii dictate de UEFA, următorul meci pe teren propriu, cel împotriva Andorrei, programat pe data de 15 octombrie, de la ora 21:45, se va desfăşura cu porțile închise.

“Cu toate acestea, FRF a decis să permită accesul gratuit al copiilor sub 14 ani, organizaţi în grupuri, de la unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, şcoli de fotbal, grupe de juniori ale cluburilor de fotbal, doar cu câte un însoţitor la fiecare grup de 10 copii. Procedura completă de înscriere va fi anunţată în zilele viitoare”, a transmis Federația Română de Fotbal, într-un comunicat de presă.

La fel s-a întâmplat și în octombrie 2019, când doar copiii au avut acces la meciul cu Norvegia, 1-1, din preliminariile EURO 2020.

Partida România – Kosovo (2-0), disputată marțea trecută, a fost întreruptă în minutul 18 și reluată la aproape 50 de minute distanță. Suporterii din galeria României au afișat un mesaj cu conotații politice, pe care l-au și scandat în repetate rânduri: “Kosovo e Serbia”. Acțiunile acestora i-au lezat pe jucătorii kosovari, care au părăsit terenul.

Arbitrul francez a suspendat meciul pentru “comportament discriminatoriu”, trimiţându-i şi pe jucătorii români la vestiare. Jocul s-a reluat după 50 de minute, interval în care bannerul din tribună a fost îndepărtat.

Capetele de acuzare la adresa României

FRF a publicat și capetele de acuzare aduse României:

Afișarea și scandarea de mesaje politice;
Comportament rasist al suporterilor;
Aprinderea de torțe;
Aruncarea de obiecte pe teren;
Blocarea zonelor de acces public.

“Federația Română de Fotbal respinge comportamentul iresponsabil al grupului de spectatori de la peluza Sud care a dus la întreruperea meciului cu Kosovo și reiterează principiul după care este guvernat fotbalul în România, și anume neamestecul politicului în actul sportiv. De asemenea, FRF condamnă cu fermitate mesajele provocatoare de natură politică, ideologică, religioasă sau insultătoare, acestea fiind categoric interzise pe stadioane”, a precizat FRF, în comunicat.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *