Medicii de pe ambulanță pot preleva probe biologice de la toți șoferii. Ordinul emis de Ministerul Sănătății

Medicii de pe ambulanță pot preleva probe biologice de la toți șoferii. Ordinul emis de Ministerul Sănătății

Medicii de pe ambulanță pot să recolteze probe biologice de la șoferii care au fost implicați în evenimente rutiere sau în privința cărora există suspiciuni că ar fi condus băuți sau drogați, conform ordinului emis recent de Ministerul Sănătății, transmite ProMotor.

 

Medicii de pe ambulanță pot preleva probe biologice

 

În martie, Ministerul Sănătății a emis un ordin care permite personalului din zona serviciilor de urgență să recolteze mostre biologice de la șoferi.

Mai concret, echipajele de pe ambulanță pot preleva probe biologice pentru a stabili dacă un conducător auto consumase sau nu alcool ori droguri.

„Recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenței în organism a substanțelor psihoactive, din dispoziția organelor abilitate, se poate efectua și în ambulanță ori în autospecială cu funcție de ambulanță care aparține Serviciului mobil de urgență, reanimare și descarcerare, având echipaj cu medic”, prevede Ordinul nr. 1.252 din 2024 al Ministerului Sănătății.

Astfel, echipajul poate recolta mostre biologice doar dacă are în componență un medic.

Noi reguli și în ceea ce privește examenul medical al șoferului

 

Noile prevederi legale stabilesc că examenul medical al șoferului, menit să evalueze efectele consumului recent de bături alcoolice sau substanțe psihoactive, se face acum în toate cazurile în care sunt prelevate mostre biologice.

Înainte, acest examen medical era efectuat doar la solicitarea polițistului rutier, dacă persoana în cauză era implicată într-un accident de circulaţie rutieră în urma căruia a survenit decesul sau rănirea uneia sau mai multor persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *