Medicul ortoped din Arad prins când ridica 20 de kilograme de cannabis, arestat preventiv pentru 30 de zile

Medicul ortoped din Arad prins când ridica 20 de kilograme de cannabis, arestat preventiv pentru 30 de zile

Robert Sima, medicul ortoped rezident de la Spitalul Județean Arad prins în flagrant miercuri seara de procurorii DIICOT în timp ce ridica trei colete cu 20 de kilograme de cannabis expediate din Spania, a fost joi arestat preventiv pentru 30 de zile. După gratii au ajuns și un bărbat și o femeie care i-au adus drogurile de la Timișoara.

Cei trei, medicul Robert Sima, inculpații Darius Varga și Angela Silaghi, au fost reținuți inițial pentru 24 de ore, iar astăzi au fost prezentați magistraților Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă.

Magistrații au decis să admită propunerea procurorilor, cei trei fiind arestați până la 1 martie pentru trafic internaţional de droguri de risc şi trafic intern de droguri de risc. Inculpații au solicitat instanței plasarea în arest la domiciliu, însă magistrații timișeni au refuzat această măsură, potrivit Aradon, care citează postalul instanțelor de judecată.

Cum a fost prins medicul ortoped cu 20 de kilograme de cannabis

Medicul Robert Sima a fost prins ieri seară în flagrant într-o benzinărie situată la coborârea de pe autostrada A1, în cartierul Aradul Nou, după ce a preluat 20 de kilograme de cannabis, care au fost expediate din Spania și au ajuns în România cu o firmă de curierat din Timișoara, potrivit Special Arad.

Drogurile au fost transportate de o femeie și un bărbat pe care procurorii DIICOT i-au prins miercuri la Timișoara, având în mașină trei colete în care era împachetat cannabisul.

Pentru a-l prinde pe cel căruia suspecții trebuiau să îi predea cele 20 de kilograme de cannabis, procurorii DIICOT Timișoara au realizat, miercuri seara, un nou flagrant.

„În urma investigațiilor întreprinse, s-a stabilit că persoanele cercetate ar fi urmat să predea întreaga cantitate de drog de risc celei de-a treia, situație în care a fost organizată o nouă acțiune, în cursul căreia aceasta din urmă a fost depistată în flagrant delict, în municipiul Arad, la scurt timp după preluarea drogurilor de la celelalte două”, a transmis Poliția Română.

Astfel, cei doi s-au deplasat până la Arad, oprind într-una din benzinăriile situate la coborârea de pe autostradă, în Aradul Nou. Aici îi aștepta medicul arădean. Cannabisul a fost mutat din mașina celor doi în mașina medicului, moment în care procurorii DIICOT Timișoara și-au făcut apariția.

Valoarea de piaţă a întregii cantităţi de droguri este de aproximativ 200.000 de euro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *