Mercenar Wagner grațiat de Vladimir Putin, condamnat la 11 ani și jumătate de închisoare pentru omor, la Rostov

Mercenar Wagner grațiat de Vladimir Putin, condamnat la 11 ani și jumătate de închisoare pentru omor, la Rostov

Mercenarul Serghei Rudenko a fost condamnat la 11 ani și jumătate de închisoare pentru uciderea proprietarei unui apartament din Rostov, cu care se certase pentru valoarea chiriei. El fusese grațiat pentru a putea lupta în Ucraina pentru o altă crimă, comisă în 2018, când și-a omorât concubina, relatează portalul Kavkaz Realii.

Potrivit documentelor instanței, Rudenko s-a întors de pe front în aprilie. El s-a întâlnit cu proprietara de 52 de ani a unui apartament din Rostov, pe care dorea să-l închirieze..

Între cei doi au existat neînțelegeri privind valoarea lunară a chiriei. Mercenarul Wagner a sugrumat-o pe femeie cu un cordon și apoi a înjunghiat-o de mai multe ori în gât și a fugit. Victima a murit pe loc.

Bărbatul și-a recunoscut vinovăția și a fost condamnat la 11 ani și jumătate de închisoare.

În 2018, Rudenko fusese condamnat la 10 ani de închisoare pentru uciderea concubine sale, survenită tot în urma unui scandal. El și-a ispășit 4 ani din pedeapsă, fiind grațiat prin decret prezidențial pentru a lupta pe frontul din Ucraina în rândurile grupării de mercenari Wagner.

În perioada martie – august 2023, foști mercenari Wagner, eliberați pentru a participa la războiul împotriva Ucrainei, au comis cel puțin 11 crime în cinci regiuni ale Rusiei, iar alte patru persoane au fost victime ale violurilor.

În sudul țării, crimele au fost comise în Teritoriul Krasnodar și Regiunea Volgograd, iar o altă crimă a avut loc în autoproclamata Osetie de Sud.

În același timp, tot mai mulți foști pușcăriași recrutați de oligarhul Evgheni Prigojin anul trecut în gruparea sa paramilitară au fost găsiți morți în diferite localități, după ce s-au întors acasă.

Evgheni Prigojin, fondator și finanțator Wagner, mort luna trecută într-un accident de avion, a declarat, în iunie, că, după ce au participat la războiul împotriva Ucrainei, 32.000 de prizonieri-mercenari s-au întors în Rusia.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *