Meta a destructurat cea mai mare rețea de propagandă chinezească din istoria rețelei

Meta a destructurat cea mai mare rețea de propagandă chinezească din istoria rețelei

„Credem că aceasta este cea mai mare – chiar dacă ineficientă – şi prolifică operaţiune de influenţă pe care am văzut-o până acum”, a declarat şeful diviziei globale de informaţii privind ameninţările a gigantului american, conform unui raport publicat de Meta, citat de Reuters și Agerpres.

 

Peste 7.700 de conturi de Facebook, precum şi 15 conturi de Instagram sunt afectate, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai mare acţiune de ştergere de conturi, a precizat Meta.

 

Cum funcționa rețeaua de propagandă chinezească pe rețelele de socializare

 

Reţeaua dezvăluită publica în mod regulat comentarii pozitive despre China şi provincia Xinjiang, unde minoritatea uigură este supusă unor persecuții pe scară largă.

 

În același timp, conturile care aparțineau rețelei criticau Statele Unite, politicile externe ale ţărilor occidentale şi pe cei care atacă guvernul chinez, „inclusiv jurnalişti şi cercetători”, conform raportului.

 

Reţeaua avea sediul în China şi a vizat Taiwanul, Statele Unite, Australia, Regatul Unit şi Japonia, precum şi publicul vorbitor de limbă chineză din străinătate.

 

Conturile şi paginile în cauză au fost eliminate pentru nerespectarea condiţiilor de utilizare a platformelor grupului, dar păreau să aibă o audienţă redusă, comentariile raportând în principal acuzaţii false. Conturile au fost legate de diferite locuri din China, cu un ritm de activitate care părea să se potrivească cu orele de birou.

 

Meta spune că Rusia și China se inspiră reciproc în ceea ce privește dezinformarea

 

Unele dintre tacticile folosite au fost, de asemenea, similare cu cele ale unei reţele ruseşti descoperite în 2019, părând să sublinieze că aceste operaţiuni învaţă unele de la altele.

 

Raportul Meta a efectuat, de asemenea, o analiză a unei campanii numite „Doppelganger”, descoperită în urmă cu un an de echipele sale. Nucleul operaţiunii a fost de a face copii, „doppelganger” în limba engleză, ale principalelor site-uri media din Europa pentru a publica ştiri false despre războiul din Ucraina şi apoi să le difuzeze online, a declarat şeful politicii de securitate a Meta, Nathaniel Gleicher.

 

Companiile implicate în această campanie, care iniţial a vizat în principal Germania, Franţa şi Ucraina, iar apoi şi Statele Unite şi Israel, au fost recent sancţionate de Uniunea Europeană.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *