„Isle of Man TT”, cea mai mortală cursă din lume! Povestea singurului român care a participat la evenimentul anului în motosport

„Isle of Man TT”, cea mai mortală cursă din lume! Povestea singurului român care a participat la evenimentul anului în motosport

În fiecare an, în lunile mai și iunie, zeci de motocicliști își pun viața în pericol pe micuța insulă Man, aflată în mijlocul Mării Irlandei, între Anglia și Scoția pe de-o parte și Irlanda de Nord pe cealaltă. Cu o populație de peste 84.000 de locuitori, insula devine neîncăpătoare în preajma cursei pentru care mai vin încă 40-45.000 de spectatori din toate colțurile lumii. FANATIK spunea povestea celei mai fascinante curse din lume.

„Isle of Man TT”, visul și totodată coșmarul oricărui motociclist

„Isle of Man TT” are o tradiție de peste 100 de ani, a curmat 266 de vieți și e unul dintre cele mai așteptate evenimente sportive din Marea Britanie. Spectaculoasă, dar extrem de periculoasă, cursa de 360 de kilometri este visul oricărui motociclist. Circuitul de 60 de kilometri (se aleargă 7 ture) se desfășoară pe micuțele străzi din mijlocul orașelor și satelor, iar viteza medie este de 220 de kilometri pe oră, mult peste Moto GP, unde se ating „doar” 180-190 de km/h.

Din această cauză rata accidentelor este foarte mare. Cei mai negri ani au fost 1970 și 2022, când au murit nu mai puțin de 6 piloți în timpul cursei. Moartea plutește la tot pasul: ziduri, stâlpi de telegraf, case și alte primejdii sunt peste tot.

Organizatorii încearcă în fiecare an să îmbunătățească măsurile de siguranță, însă accidentele mortale sunt pur și simplu inevitabile. Mai ales pe una dintre cele mai faimoase zone de pe circuit: Snaefell Mountain Road, o zonă înaltă, cu o panoramă superbă, însă extrem de expusă, diferența de nivel pe traseu fiind de 800 de metri.

Singurele evenimente care au întrerupt istoria de 116 ani a „Isle of Man Tourist Trophy”

Prima cursă a avut loc pe data de 28 mai 1907. Antrenamentele și calificările țin o săptămână, iar apoi urmează cursa propriu-zisă, care se întinde pe parcursul următoarei săptămâni. Primul câștigător a fost britanicul Rem Fowler. Popularitatea a crescut rapid, iar în 1911 deja apăruseră mai multe categorii de motorizare în cadrul cursei.

Tradiția a continuat, singurele momente în care cursa nu s-a disputat fiind în timpul celor Două Războaie Mondiale (1915-1919 și 1940-1945), în 2001 din cauza febrei aftoase, în 2020 și 2021 din cauza pandemiei de COVID-19. „Isle of Man TT” (prescurtarea de la „Tourist Trophy”) a făcut parte din circuitul de Moto GP în perioada 1949 – 1976.

Cine este admis la acest „test de nervi și viteză, cel mai periculos eveniment sportiv din lume”

E foarte greu de înțeles de ce își riscă viața acești oameni, pentru că, fără niciun dubiu, „Isle of Man TT” e o adevărată cursă a morții. Franz Lidz, jurnalist la „Sports Illustrated”, una dintre cele mai cunoscute reviste din lume, descria cursa astfel: „Un test de nervi și viteză, care ar putea fi considerat cel mai periculos eveniment sportiv din lume”.

Evenimentul este extrem de îndrăgit în lumea motociclismului și un miraj pentru toți pasionații sporturilor cu motor. Pe lângă licența internațională, una dintre condițiile de participare este să fi fost măcar o dată… campion național!

Ai nevoie, bineînțeles, de un permis de motocicletă și o licență specială TT Mountain Course, care costă doar 25 de lire sterline și care poate fi descărcată de pe site-ul oficial al competiției. Pentru asta trebuie să ai minim 6 zile de curse în ultimul an. Lucrurile par însă atât de simple doar la prima vedere.

„Regele” cursei și blestemul familiei

Nord-irlandezul Joey Dunlop este pilotul care a reușit cele mai multe victorii în cursa morții: 26. Obsedat de acest sport, s-a impus în toate cursele la care a participat pe motoare de la 125 de centimetri cubi la 1000 de centimetri cubi. Pilot independent, își pregătea singur motocicleta, a trăit mereu și a respirat pentru acest sport.

Dunlop este legat și de România. Ducea o viață simplă și locuia într-o rulotă care l-a purtat și pe meleagurile noastre, unde a donat alimente și haine în dese rânduri pentru mai multe orfelinate, fiind decorat cu ordinul Imperiului Britanic. Pasiunea pentru sportul cu motoare i-a fost, însă, în cele din urmă fatală. În anul 2000, a murit la Tallinn (Estonia), în timpul unei curse. Nu mai puțin de 50.000 de oameni au fost prezenți la înmormântarea sa.

Joey a reușit să doboare recordul de victorii chiar al fratelui său, Michael (25 de victorii). În vârstă de 34 de ani, acesta este singurul supraviețuitor al familiei Dunlop. Unchiul și tatăl celor doi frați și-au pierdut viața tot în accidente de motocicletă… Blestemul familiei…

Deținătorul recordului pentru cel mai rapid „lap”

Englezul Peter Hickman (36 de ani) este cel mai rapid pilot din istoria „Isle of Man TT”. A reușit să câștige de 13 ori „cursa morții” și se află în TOP 10 piloți cu cele mai multe victorii.

Rămâne, însă, în istoria competiției pentru cel mai rapid tur de circuit, pe care l-a stabilit chiar în acest an: 16 minute, 36 de secunde și 11 zecimi pe un „motor” BMW S1000RR. Pentru a vedea evoluția în timp, Rem Fowler, primul câștigător al cursei, a avut nevoie de 4 ore, 21 de minute, 52 de secunde și 8 zecimi pentru cel mai rapid tur de 60 km…

Organizatorii încearcă în fiecare an să reducă numărul accidentelor

Pe lângă accidentele mortale, au loc anual zeci de alte accidente, iar mulți piloți nu mai pot continua cursa. Din acest motiv, organizatorii încearcă să îmbunătățească condițiile și să ia măsuri suplimentare de siguranță.

Cele 16 tipuri de asfalt sunt îmbunătățite permanent. S-au făcut audituri de siguranță, standardele de triaj au crescut, iar pe traseu au apărut echipamente de protecție în caz de coliziune.

În 2023 au decedat 5 piloți, iar organizatorii au promis că se vor pregăti și mai bine anul viitor: „Învățăm de la fiecare incident și încercăm să eliminăm cât mai multe riscuri care nu sunt necesare”.

Accident din 2013 în care au fost răniți 11 spectatori în urma unei coliziuni cu unul dintre concurenți

Un nou sistem de siguranță a fost introdus în 2022

Noul sistem de siguranță (SMS) a fost introdus înainte de cursa din 2022 și a adus schimbări notabile. Piloții primesc un steag roșu digital, există mașini de intervenție mai rapide și un nou regulament de control al cursei: „Această muncă e doar începutul unui proces fără sfârșit prin care încercăm să îmbunătățim siguranța la cursa «Isle of Man TT»”.

Una dintre ultimele inovații este un nou sistem de localizare GPS care va facilita „gestionare mult mai ușoară și mai rapidă a situațiilor critice. GPS-ul a fost introdus prima oară în 2019 pentru a monitoriza deplasarea vehiculelor de urgență și a altor vehicule oficiale”, se arată într-un comunicat pe site-ul oficial al cursei.

Tot din 2023 există posibilitatea ca toți piloții să fie informați printr-o apăsare de buton când este apare steagul roșu pe durata unui „lap” și trebuie să se oprească: „Am avut 28 de unități în 2022 și încă 7 în 2023, dar le vom folosi de asemenea și pentru steagul negru. E o raritate pe circuitele de cursă, însă ținând cont de rigorile și stresul la care sunt supuse motocicletele, plus riscul unor  defecțiuni, steagurile negre sunt mult mai întâlnite la TT”.

Câți spectatori au participat la cursa din 2023

Peste 43.000 de spectatori au participat în acest an la cursa de pe insula Man. Asta înseamnă aproape jumătate din populația permanentă: 84.263 (recensământul din ianuarie 2022). Aceștia au cheltuit peste 36 de milioane de lire sterline, ceea ce reprezintă o mare parte din economia micuței insule dependentă de această cursă și prin care a devenit cunoscută peste tot în lume.

„Cursa nu face parte doar din patrimoniul și moștenirea insulei, ci e și o sursă financiară importantă pentru afacerile noastre și economia largă”, a declarat, conform BBC, Tim Johnston, ministrul Departamentului pentru Afaceri.

De ce cursa nu este anulată sau reglementată

De-a lungul timpului au avut loc multe proteste și boicoturi ale „cursei morții”, iar multe voci au cerut ca această întrecere crudă să fie anulată definitiv din cauza accidentelor mortale. Cu toate acestea, comunitatea pasionaților de moto sport s-au opus vehement, în contextul în care majoritatea curselor au fost reglementate, iar siguranța piloților a devenit prioritară.

Fanii s-au opus vehement și consideră că „Isle of Man TT” trebuie să își păstreze caracterul dur și agresiv în comparație cu celelalte competiții de unde acest lucru a dispărut definitiv. Mai ales că toți participanții își asigură toate riscurile „de bună voie și nesiliți de nimeni”.

Când are loc următoarea cursă și unde poate fi urmărită

Fanii sporturilor cu motor așteaptă deja cursa din 2024, care va avea loc în perioada 27 mai – 8 iunie. Cursele vor avea loc pe parcursul a 3 zile, cu o pauză de odihnă de 2 zile.

Cei care vor să urmărească live cursa o pot face pe platforma de streaming TT+ din orice colț al lumii, inclusiv din România. Costul abonamentului este de 20 de lire, adică aproximativ 115 lei.

Câți piloți au participat în 2023

Anul trecut, la start s-au înscris nu mai puțin de 70 de piloți la clasa Superstock, Supersport și Supertwin Races, în timp ce la Superbike și Senior Races au fost acceptați 60.

„Dacă faci o greșeală în « Isle of Man TT » s-ar putea să fie ultima” – Valentino Rossi, septuplu campion mondial la Moto GP

265 de piloți au murit în cursa de pe „insula morții” între 1907 și 2023
2022 și 1970 sunt anii cu cele mai multe accidente mortale: 6
43.000 de spectatori au fost prezenți la ultima cursă

Petre Pop, singurul român care a participat la „Isle of Man TT”

Petre Pop a concurat la cursa din Insula Man în 2013 și a povestit pentru FANATIK experiența sa uluitoare la limita dintre viață și moarte, care l-a marcat pentru tot restul vieții.

Imagine de pe circuitul Isle of Man TT

Petre, când ai participat la „Isle of Man TT”?

– Am fost de două ori în același an. Mai e o cursă și în luna august. Sunt echipe private și e numită „cursa săracilor”.

Ce te-a fascinat cel mai mult?

– Fiecare echipă vine cu 3-4 tiruri și cu 6-7 motoare. Aveau electronică pe motoare care noi nici nu știam ce face. Eu aveam două motociclete și un mecanic.

La ce categorie ai participat și cum e cursa?

– La 600 centimetri cubi, la SuperSport, debutanți. E o stradă foarte, foarte îngustă, unde e extrem de periculos. Ajungi la viteze de peste 300 de kilometri pe oră. Ai 6 tururi de câte 60 de kilometri și la fiecare două lap-uri schimbi roata spate și realimentezi. Uzura e foarte mare.

„Te gândești că mori de fiecare dată când ratezi un viraj. Mie mi-a rămas pe liber motorul între a treia și a patra treaptă. Vezi cum vin copacii spre tine. Simți ceva pe șira spinării. Cu premiul de acolo nu își scoți nici banii de drum” – Petre Pop

„În biserica din oraș sunt vitralii cu motocicliști”

De ce sunt atâția piloți care vor să își riște viața?

– Pentru fiorul cursei și adrenalina aia unică. Acolo este maximum. Au trecut 10 ani și n-am făcut nimic care să se apropie de asta. Fac scufundări la adâncimi mari, sunt parașutist, dar nu se compară cu absolut nimic senzația pe care o ai acolo și frica aia. Ești obligat să faci asigurarea medicală cu repatriere în caz că se întâmplă ceva. Este chiar și cimitir vis-à-vis de startul cursei. În biserica din oraș sunt vitralii cu motocicliști. Oamenii trăiesc acolo pentru asta. Poți să faci o cerere să nu te ducă acasă și să te pună acolo cu băieții. Trebuie să fii conștient la ce te bagi.

Ce e așa special la Isle of Man TT?

– Vezi cum trece pe lângă tine Gay Martin, care e o legendă. E ceva aparte față de toate celelalte circuite. Eu nu am mai putut să concurez după ce am mers aici. Nu îmi mai bătea inima. Ești conștient că poți să mori în virajul următor. Sunt aproape 300 de viraje. Toate sunt cu probleme. Ai patru la rând, ratezi pe primele două, îl închizi pe al treilea ca să ieși din patru.

„Începi antrenamentele pe circuit cu un an înainte”

Ai fost în real pericol?

– La primul antrenament am căzut rău. Mi-a explodat motoreta, a luat foc într-un viraj. Noroc că am mai avut o motocicletă. Ai momente în care atingi cu piciorul asfaltul sau ștergi un zid. Începi antrenamentele pe circuit cu un an înainte ca să îl înveți. Te plimbă ei cu mașina. Dunlop și restul piloților care se dau acolo de 20 și ceva de ani încă învață circuitul și azi. Ajungi la peste 300 de km/h, dar nu numai că atingi viteza, mergi așa 3-4 minute în viraje constante. Ai și câteva porțiuni în linie dreaptă. Ca să continui, trebuia să plec din România. În 2015 am pus casca în cui. Am început de la 12 ani.

Petre Pop a renunțat în 2015 la motociclism

„Nu prea se vorbește de pericol. Asta e atmosfera cursei, toată lumea e pe pozitiv. Piloții vin cu familia, copiii. Pilotul englez David Jefferies a murit cu ei în tribune în 2003. Dintr-o prostie la antrenamente. I s-a spart baia de ulei și i-a curs pe roata din spate. După 20 de ani, soția și copiii vin în fiecare an la cursă. Nu contează. Sunt legați pe viață de cursa asta” – Petre Pop

„Cursa m-a costat 65.000 de euro în 3 săptămâni și nu am avut echipă, doar un mecanic”

Te-ai mai gândești să participi? De câți mai bani ai nevoie?

– Nu… pentru că mi-ar trebui vreo doi ani de antrenament și sute de mii de euro. Păi cursa aia pe mine m-a costat 65.000 de euro în trei săptămâni și nu am avut echipă, doar un mecanic. Cred că fiecare pilot are acolo 5-6 oameni lângă el.

E cel mai periculos eveniment sportiv din lume?

– Cu siguranță! Și așa o să rămână. Nici pe Everest nu cred că e așa sau la acrobații aviatice. Eu n-am auzit să fie ceva mai periculos. Nu ai timp să reacționezi. Eu am luat mâinile de pe motor, am intrat într-un gard de un metru și am avut norocul că m-a aruncat peste. Altfel nu mai vorbeam acum…

Un pilot japonez a murit în fața lui

Care a fost momentul  care te-a marcat cel mai mult?

– Yoshinari Matsushita a murit sub ochii mei. M-a depășit pe mine și sunt foarte multe sărituri pe traseu. L-a prins una la ieșire din viraj și trebuie s-o îndrepți instant. A sărit și l-a izbit într-o casă. Asta a fost în calificări.

Ai văzut și alte accidente grave?

– În ziua cursei a fost un accident grav la prima coborâre după start. S-a rupt motocicleta, a lovit vreo 12 oameni din public și furca împreună cu roata din față au sărit într-o casă la etajul unu. Poți să mori și pe margine. N-a fost an fără incidente. Până și managerul „Isle of Man TT” are o cursă celebră, când a intrat în baloții de paie.

65.000 de euro l-a costat participarea la cursa din 2013, unde nu a reușit să treacă de calificări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *