Mihai Mitoșeru, dezvăluiri din relația cu Oana Zăvoranu. De ce au pus punct legăturii amoroase. S-au cunoscut în urmă cu peste 20 de ani prin intermediul unui prieten comun. Andrei Duban este cel care le-a făcut cunoștință.
Mihai Mitoșeru, detalii despre relația de dragoste cu actrița Oana Zăvoranu. Care a fost motivul pentru care s-au despărțit
Mihai Mitoșeru a fost invitat într-un podcast, unde a venit cu detalii despre relația de dragoste cu actrița Oana Zăvoranu. Care a fost motivul pentru care s-au despărțit, dar și care este legătura pe care o au în prezent.
Prezentatorul crede că povestea dintre ei s-a destrămat din cauza personalității lor. Ambii sunt firi vulcanice și de cele mai multe ori ajungeau să iasă scântei, dar au realizat că cel mai bine ar fi să o ia pe drumuri separate.
„Din păcate, ea știe și eu știu că n-am putut să rămânem împreună pentru că amândoi suntem puternici și ne-am fi călcat pe coadă. N-are rost… Oana e o fată mișto și o să rămână tot timpul în sufletul meu.
Suntem la fel. Ne rupeam capetele reciproc, aici era nasol. Păcat. Prieteni pe viață”, a declarat Mihai Mitoșeru în podcast-ul Ameritat cu Nasrin, de pe Youtube. După separare Oana Zăvoranu a început o relație cu Pepe.
În urmă cu ceva vreme actrița mărturisea că a ajuns să se întâlnească cu îndrăgitul artist pentru a-l face gelos pe cunoscutul moderator. Cu toate acestea cei doi nu s-au mai împăcat, bruneta căsătorindu-se mai târziu cu Pepe.
Cum se înțeleg acum Mihai Mitoșeru și Oana Zăvoranu
Mihai Mitoșeru a dezvăluit și cum se înțelege în momentul de față cu Oana Zăvoranu. Cei doi au rămas în relații bune, dovadă că sunt prieteni apropiați. Mai mult decât atât, prezentatorul l-a întâlnit pe actualul soț al actriței.
Cunoscutul moderator are numai aprecieri pentru Alex Ashraf, cu care s-a intersectat la niște aniversări din trecut. Vedeta consideră că bărbatul este un om bun și speră ca fosta parteneră de viață să rămână alături de acesta până la final.
„Oana, o fată foarte mișto. Și o iubesc pe Oana și acum. Oana, distracție, carismatică, frumoasă, deșteaptă, tot ce vrei. Nu (nr. că nu îi era frică de ea)”, a mai spus Mihai Mitoșeru, în același podcast.