Mii de armeni au ajuns deja în Armenia, nevoiți să părăsească Nagorno-Karabak, după ce Azerbaidjanul a recucerit regiunea

Mii de armeni au ajuns deja în Armenia, nevoiți să părăsească Nagorno-Karabak, după ce Azerbaidjanul a recucerit regiunea

Primii refugiați din Nagorno-Karabah au sosit în Armenia, la câteva zile după ce Azerbaidjanul a lansat o ofensivă fulger și a declarat că a preluat din nou controlul total asupra regiunii separatiste, potrivit CNN.

Aproximativ 4.850 de persoane au sosit în Armenia din Nagorno-Karabah până luni la prânz, potrivit unei declarații a guvernului armean, citată de agenția de presă de stat Armenpress.

Ofensiva scurtă, dar sângeroasă a Azerbaidjanului de săptămâna trecută a ucis peste 200 de persoane și a rănit multe altele, înainte ca oficialii din Karabah să accepte o încetare a focului mediată de Rusia, în cadrul căreia au fost de acord să își dizolve forțele armate.

Președintele azer Ilham Aliyev a declarat că Baku și-a restabilit suveranitatea asupra enclavei „cu o mână de fier”.

Azerbaidjanul a insistat asupra faptului că etnicii armeni care aleg să rămână în Nagorno-Karabah vor trebui să solicite cetățenia azeră.

Președinția din Karabah a declarat pentru Reuters că majoritatea celor 120.000 de etnici armeni care trăiesc în enclavă nu doresc să trăiască ca parte a Azerbaidjanului și că vor pleca în Armenia, deoarece se tem de persecuții și epurare etnică.

Imagini distribuite pe rețelele de socializare au arătat locuitori din Stepanakert, capitala regiunii, împachetându-și bunurile în mașini și camionete și căutând benzină.

Regiunea a fost blocată de activiștii susținuți de Azerbaidjan timp de nouă luni, ceea ce a provocat penurii cronice de alimente, medicamente și combustibil.

Cei mai mulți dintre cei care au fugit din Karabah erau femei, copii și bătrâni, a declarat luni pentru Armenpress viceprimarul orașului armean Goris, Irina Yolyan. Goris se află aproape de granița dintre Armenia și Azerbaidjan, în apropiere de coridorul Lachin – singurul drum care leagă enclava de Armenia.

Guvernul armean a declarat că oferă cazare tuturor celor care nu au un loc unde să stea, potrivit Armenpress.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *