Mii de case riscă să fie inundate în Munții Ural în urma ruperii unui baraj. Autoritățile evacuează populația

Mii de case riscă să fie inundate în Munții Ural în urma ruperii unui baraj. Autoritățile evacuează populația

Un baraj s-a rupt vineri în oraşul Orsk, situat în Munţii Ural din Rusia, iar evacuarea populaţiei este în curs de desfăşurare, relatează agenția de presă Reuters, preluată de News.ro.

Potrivit Ministerului rus pentru Situații de Urgență, până la 4.000 de case în care locuiesc 10.000 de locuitori dintr-o zonă suburbană din Orsk, oraş care are o populaţie totală de aproximativ 230.000 de locuitori, ar putea fi inundate ca urmare a ruperii barajului.

Serviciile locale de urgenţă au anunțat într-un comunicat că lucrează pentru a evacua locuitorii şi a consolida barajul din Orsk, situat în apropierea graniţei cu Kazahstan.

Presa rusă relatează că autorităţile locale au înfiinţat şase puncte de evacuare pentru rezidenţi.

În regiunea Orenburg, unde se află orașul Orsk, a fost declarată stare de urgenţă din cauza inundațiilor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *