Mii de copaci vor fi plantați în Marea Britanie pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea

Mii de copaci vor fi plantați în Marea Britanie pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea

Un nou fond de 2,5 milioane de lire sterline a fost lansat sâmbătă pentru a ajuta consiliile locale să creeze spaţii verzi şi să „conecteze comunităţile cu natura ca o amintire permanentă a încoronării” regelui Charles al III-lea, anunță guvernul britanic, relatează dpa, citată de Agerpres.

Iniţiativa marchează pasiunea regelui Charles pentru natură şi mediu, care s-a manifestat în numeroasele sale patronaje ale unor organizaţii de caritate din domeniul conservării vieţii sălbatice în perioada în care a fost prinţ de Wales.

Proiectele includ programe gratuite sau subvenţionate de consilii privind plantarea de arbori, subvenţii pentru fermieri pentru a planta copaci pe terenuri agricole şi fonduri pentru mici pepiniere de copaci.

Prin acest demers se dorește triplarea ratelor de plantare de copaci până la următoarele alegeri şi asigurarea că 16,5% din suprafaţa de teren va fi acoperită de copaci până în 2050, a mai transmis guvernul britanic.

Anunţul face parte dintr-o serie de iniţiative care marchează încoronarea regelui Charles de la începutul acestui an, printre care redenumirea celui mai lung traseu naţional din Anglia, care acum poartă numele „King Charles III England Coast Path” şi lansarea Seriei de Rezervaţii Naturale Naţionale ale regelui.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *