Ministerul Educației cere control național pentru copiii care fac școala acasă. 2 părinți au fost condamnați după ce și-au retras copiii de la școală

Ministerul Educației cere control național pentru copiii care fac școala acasă. 2 părinți au fost condamnați după ce și-au retras copiii de la școală

Într-un document publicat de educatieprivata.ro, Ministerul Educației le cere inspectorilor şcolari să ia o serie de măsuri între care: „informarea părinţilor, prin intermediul unităţii de învăţământ, cu privire la obligaţiile care le revin pentru asigurarea dreptului la educaţie al copiilor”; „informarea şi colaborarea cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială ţi Protecţia Copilului pentru consiliere în vederea reînscrierii beneficiarilor primari în sistemul naţional de învăţământ”, „colaborarea cu autoritatea publică locală pentru a monitoriza modul în care este respectat dreptul la educaţie”, precum şi „informarea obligatorie a Ministerului Educaţiei cu privire la aceste situaţii”.

Ministerul cere de asemenea inspectorilor şcolari să ia ca măsură „sesizarea organelor de cercetare pentru luarea tuturor măsurilor de intrare în legalitate”.

 MEN:  Orice altă formă de funcţionare a unor entităţi care pretind că oferă servicii educaţionale echivalente învăţământului obligatoriu este în afara legii Demersul vine in urma informațiilor “potrivit cărora în România există familii care îşi retrag deliberat copiii de la cursurile învăţământului obligatoriu, privându-i astfel de dreptul fundamental la învăţătură prevăzut de Constituţia României”.

Legea prevede că părintele sau persoana care are în grijă un minor şi care în mod nejustificat îl retrage sau îl împiedică să urmeze cursurile învăţământului obligatoriu poate fi pedepsit cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, iar fapta rămâne nepedepsită dacă situaţia este remediată înainte de încheierea urmăririi penale.

Recent, 2 părinţi din judeţul Bihor au fost trimişi în judecată şi au primit câte 4 luni de închisoare, însă cu amânarea aplicării pedepsei, pentru că și-au retras cei 4 copii de la școală pe motiv că vor urma sistemul “homeschooling”.

Părinți din Bihor, inculpați pentru că și-au retras copiii de la școală pentru a-i instrui acasă

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *