Ministerul Sănătății a republicat harta șpăgilor din spitale, după ce a fost acuzat că a încercat mușamalizarea fenomenului

Ministerul Sănătății a republicat harta șpăgilor din spitale, după ce a fost acuzat că a încercat mușamalizarea fenomenului

Scandalul legat de fenomenul șpăgii cerute de personalul medical în spitale a stârnit ample dezbateri în societate, iar Ministerul Sănătății a fost acuzat că încearcă să mușamalizeze problema. 

„Vești interesante, prieteni. Ori a funcționat presiunea publică și mediatizarea, ori nu știu ce s-a întâmplat. Ministerul Sănătății, a încărcat joi, pe 7 Martie și datele per spital pe data.gov.ro pentru luna Februarie 2024 a Mecanismului de Feedback al Pacientului, ștergând fișierul vechi unde erau doar cele la nivel național. Deci în teorie am putea să continuam «Harta Spăgii», dar voi aștepta să văd dacă le dau la fel și luna viitoare. Asta deoarece e extrem de multă muncă în a reactualiza și modifica site-ul pentru a acomoda cele 8 întrebări în loc de 10 câte erau și sincer n-am chef să lucrez degeaba ca pe urma să se schimbe sistemul din nou”, a scris pe Facebook, Dragoș Vana – fondatorul platformei graphs.ro, care realizează harta șpăgii în spitale pe baza datelor publice.

Vana a anunțat săptămâna trecută că Harta șpăgii în spitale nu mai poate fi realizată, pentru că nu mai sunt publicate datele pe spitale și județe, ci doar un total. 

Nicușor Dan, declarații exclusive la Realitatea Plus: „Candidatul comun al PNL-PSD nu ar avea șanse mari. Am o rezervă în privința candidaturii lui Piedone”

La finalul anului trecut, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a emis un ordin conform căruia formularul de feedback al pacientului a fost modificat. În forma inițială, pacienții puteau să răspundă la două întrebări distincte legate de fenomenul șpăgii.

Ministerul a schimbat întrebarea, așa că începând cu datele lunii februarie nu vom mai ști de la pacienții care completează chestionarul instituției și au curajul să răspundă sincer la el, sub protecția anonimatului, dacă au dat șpagă în spitale. Pentru că nimeni nu le mai pune această întrebare („Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente?), ci o alta care pune presiune pe ei, îi obligă la mult mai multe și îi pune în situații în care evident aceștia nu vor să fie, pentru că dacă doreau aşa ceva apelau deja la poliţie.

9. Vi s-au solicitat bani sau atenții de către medici sau asistente? DA/NU

10. (dacă s-a răspuns DA la întrebarea 9) Doriți să raportați responsabilului anticorupție al Ministerului Sănătății faptul că vi s-au solicitat bani sau atenții?

Pâinea cu gust de carne, invenția uimitoare a Universității Dunărea de Jos Galați. Cum ar putea salva buzunarele și sănătatea românilor

În noua formă a formularului, singura întrebare referitoare la șpagă este:

Dacă vi s-au solicitat bani sau alte tipuri de recompensații de către personalul medical, doriți să sesizați acest fapt? DA/NU (Dacă s-a răspuns DA, persoana chestionată va primi următorul mesaj: „Vă mulțumim! Vă rugăm să formulați o plângere către autoritățile abilitate sau puteți trimite o sesizare la Ministerul Sănătății prin intermediul serviciilor poștale sau la adresa de e-mail:

Practic, amploarea fenomenului mitei în spitalele din România nu mai poate fi evaluată corect, din cauza modului în care este formulată întrebarea.

Mecanismul de feedback al pacientului a fost introdus din 2016 și avea ca scop evaluarea satisfacției pacienților, a calității serviciilor furnizate de spitale și raportarea incidentelor de integritate.

Un medic ATI povestește cum a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta cu salariul lunar. „Nu credeam că-mi voi număra măruntișul din ghiozdan”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *