Ministrul francez al transporturilor trimite câini dresați să depisteze ploșnițele de pat, deși spune că „nu există niciun focar în transportul public”

Ministrul francez al transporturilor trimite câini dresați să depisteze ploșnițele de pat, deși spune că „nu există niciun focar în transportul public”

Câinii dresați să depisteze urma vor ajuta la inspectarea trenurilor franceze și a metroului din Paris pentru detectarea ploșnițelor de pat, după ce au fost raportate zeci de cazuri privind invazia acestor mici insecte, a declarat miercuri, 4 octombrie, ministrul francez al transporturilor, Clement Beaune, adăugând că până acum nu a fost găsită nicio ploșniță, informează Reuters și Politico.

Beaune a spus că în ultimele săptămâni au existat aproximativ zece relatări ale călătorilor privind prezența ploșnițelor de pat în trenurile operatorului de transport public din Paris, RATP, și 37 în cazul operatorului feroviar SNCF.

„Când există o problemă, ne ocupăm de ea, nu o vom nega. Nu există niciun focar de ploșnițe în transportul public”, a declarat Beaune, după ce s-a întâlnit cu operatorii de transport și asociațiile de turism.

„Este posibil (…) să existe cazuri în următoarele săptămâni sau în următoarele luni, așa cum există în toate marile orașe și marile metropole”, a spus Beaune. „Nu este un fenomen care a apărut acum”, a precizat ministrul francez.

Rețelele de socializare și canalele tradiționale franceze de presă au relatat pe larg despre ploșnițele de pat din trenuri și din cinematografe, iar guvernul își face griji cu privire la impactul asupra turismului și asupra Jocurilor Olimpice de la Paris, care vor începe în mai puțin de un an.

Beaune a precizat că toți operatorii de transport public francezi vor intensifica procedurile sanitare, în general, și vor lupta împotriva ploșnițelor, în special, mai ales cu ajutorul echipelor canine de adulmecare, despre care a spus că sunt cele mai eficiente mijloace de detectare.

El a adăugat că la fiecare trei luni vor fi publicate date despre toate raportările privind ploșnițele de pat și orice infestare confirmată.

„Transparența totală va aduce încredere totală”, a spus el, adăugând că nu este „nevoie de psihoză sau anxietate”.

Beaune intenționează, de asemenea, să se întâlnească cu companiile de dezinsecție și își propune să organizeze o conferință despre soluțiile la orice potențială problemă până la sfârșitul acestei luni.

Marți, ministrul francez al sănătății, Aurélien Rousseau, a îndemnat, de asemenea, publicul să-și păstreze calmul și să nu intre în panică în legătură cu relatările privind prezența ploșnițelor de pat.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *