Ministrul ungar de externe: Ar fi timpul ca Europa Centrală și de Est să delege un secretar general la NATO

Ministrul ungar de externe: Ar fi timpul ca Europa Centrală și de Est să delege un secretar general la NATO

Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat, miercuri, la Bruxelles, că „o mare parte din ţările din Europa Centrală şi de Est sunt membre NATO de douăzeci sau douăzeci şi cinci de ani”, adăugând că este timpul ca propunerea sa ca viitorul secretar general să vină din această zonă „să fie luată în considerare”, relatează agenția maghiară de presă MTI, citată de Agerpres.

„Nicio ţară membră din Europa Centrală şi de Est nu a delegat un secretar general la NATO în întreaga sa istorie, prin urmare ar fi timpul, având în vedere în special faptul că principala provocare de securitate vine din această direcţie”, a spus Peter Szijjarto.

Ministrul ungar de externe a precizat că este „clar” că „o parte semnificativă a membrilor îl sprijină pe premierul olandez în exerciţiu Mark Rutte pentru acest post”, însă Ungaria susţine consolidarea vântului estic al NATO şi speră că „acest lucru se va reflecta şi în persoana viitorului secretar general”.

Peter Szijjarto: „Ne bucurăm să vedem un candidat din Europa Centrală”

„Ungaria nu va urma acest exemplu, deoarece NATO este o alianţă de apărare în care liderii trebuie să aibă încredere la cel mai înalt nivel. Noi, maghiarii, nu putem avea încredere într-un om, nu la cel mai înalt nivel, ci la orice nivel, care a vorbit anterior despre îngenuncherea Ungariei. Cred că acest lucru este clar pentru toată lumea”, a transmis Peter Szijjarto.

Acesta a afirmat că unele state membre au ezitat, adăugând că „nominalizarea preşedintelui român Klaus Iohannis a creat o nouă situaţie”.

„Ne bucurăm să vedem un candidat din Europa Centrală”, a conchis Peter Szijjarto.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, 3 aprilie, că nu intenţionează să îşi retragă candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO şi nici să negocieze o altă funcţie la nivel european.

Iohannis a precizat că a văzut că alţi oficiali străini au anunţat susţinerea pentru premierul olandez Mark Rutte, în cursa pentru șefia Alianței Nord-Atlantice, însă consideră în continuare că şansele sale sunt rezonabile.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *