Mircea Geoană: „Decizia mea poate crea fibrilație în sistem”

RMAG news

Sunt mai aproape de o decizie, a declarat vineri secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, întrebat despre o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale în emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24,

Legat de atacurile celor din PSD la adresa sa, Geoană a declarat: „Le privesc cu detașare și mult calm. Probabil că sondajele îi deranjează sau au alte calcule pe care eu nu le cunosc. Nu vreau să intru în nicio polemică, am un job de făcut, vreau să-l termin în condiții la fel de bune ca în ultimii cinci ani de zile. Iar politica românească își va urma deznodământul”.

„Eu cred că le e frică de contactul cu cetățenii, ăsta e sentimentul meu. De fiecare dată comasare de alegeri locale cu europarlamentare…Eu regret enorm că nu aud nicio discuție despre soluții pentru București, de exemplu. Sau o discuție ideologică și politică despre Europa. Trimitem acolo un număr important de europarlamentari, parcă acest lucru nu există. Nu ne interesează cine ne reprezintă, cât de credibili sunt oamenii care ne reprezintă? Eu cred mai degrabă că în clipa de față e un joc politic care nu are de-a face cu interesul oamenilor”, a adăugat el.

Întrebat dacă atacurile au legătură cu sondajele care îl dau favorit la prezidențiale, Geoană a precizat: „Probabil că da”.

Mircea Geoană i-a răspuns premierului Marcel Ciolacu care a spus că e convins că acesta va candida la alegerile prezidențiale. „Mă bucur că are convingeri ferme, e un lucru foarte bun să ai convingeri ferme în viață. Eu am o convingere extrem de fermă că țara se apropie de final de ciclu politic și că are nevoie de o schimbare profundă pentru a merge mai departe. O altă convingere este că această clasă politică a noastră a rămas în spatele transformării din societate și e nevoie de un efort mult mai mare de a schimba lucrurile”, a spus secretarul adjunct al NATO.

Despre o candidatură la prezidențiale

„Poate unii se simt amenințați electoral și politic, eu sunt extrem de liniștit, îmi văd de treaba mea, și după ce termin jobul la NATO, am să iau o decizie definitivă, și acest lucru sunt convins că poate crea un pic de emoție, de fibrilație în sistem, ceea ce nu-i un lucru rău. Sunt mai aproape de o decizie, nu dau procente”.

„Mă uit cu preocupare la ce se întâmplă în țară. Eu văd că există în clipa de față o dificultate macroeconomică evidentă, inflația este mare. Cred că trebuie să fim atenți pentru că și în economie, și mai ales în sentimentul cetățenilor români este că politica se face astăzi pentru politicieni și nu pentru oameni. E principala frustrare și motivație pentru faptul că în sondaje eu stau bine și că există o nevoie de schimbare profundă. (…) Eu am spus cu repetate ocazii și o spun și acum, nu am niciun anunț de făcut, e sărbătoare mult prea frumoasă să mergem în dezbatere politică, dar e clar că sistemul politic actual e depășit de transformările din societate, lumea simte nevoie de altceva, dacă voi fi eu acela sau alții… Sistemul nostru politic a rămas anchilozat, e în urma evenimentelor și nu mai poate livra. E păcat pentru că niciodată România nu a avut o relevanță strategică mai mare, suntem extrem de importanți și influenți și ne putem bucura de foarte mult respect dacă ne întărim și economia și dacă politica ar face o treabă mai bună”, a mai spus Mircea Geoană.

Despre anunțurile lui Macron privind trimiterea de trupe occidentale in Ucraina

Întrebat dacă NATO intenționează să trimită soldați pe frontul din Ucraina, Mircea Geoană a răspuns: „La nivel NATO, liderii NATO pot face declarații, au tot dreptul să o facă, dar noi ca NATO, ca alianță nu avem în clipa de față niciun fel de planificare și de intenție politică de a avea trupe NATO în Ucraina. Pregătim summitul de la Washington din iulie și atunci vom cere liderilor Alianței un rol de coordonare mai important al NATO în spirjinirea Ucrainei. Avem în continuare aceeași grijă să nu escaladăm acest război, de asta a fi vigilenți, a fi fermi e foarte important. Situatia este delicată pe front, aceste diferențe de forțe, muniție și echipamente a lăsat urme pe frontul din Ucraina, dar nu vedem chestiuni atât de grave”.

„NATO funcționează prin consens. În clipa de față nu avem o conversație NATO cu privire la această variantă. În continuare rămânem consecvenți liniei noastre – sprijin masiv pentru Ucraina fără să riscăm escaladarea războiului din Ucraina la un război între Rusia și NATO. Dar ne pregătim să ne apărăm teritoriul și populația”, a mai spus despre posibilitatea ca NATO să permită trimiterea de trupe occidentale în Ucraina.

The post Mircea Geoană: „Decizia mea poate crea fibrilație în sistem” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *