Mișcare de ultimă oră a Partidului AUR: sesizare la CCR după ce judecătoarea Ciochină ar fi fost convocată la Cotroceni

Mișcare de ultimă oră a Partidului AUR: sesizare la CCR după ce judecătoarea Ciochină ar fi fost convocată la Cotroceni

Partidul susține că va face toate demersurile pentru a opri comasarea. 

„Astăzi am depus la Curtea Constituțională o sesizare în care am solicitat cercetarea disciplinară a doamnei judecator Mihaela în ipoteza în care se constată o abatere disciplinară. Să îi fie încetat mandatul de judecător la Curtea Constituțională. Acțiunea noastră prezintă un semnal de alarmă pentru judecătorii Curții Constituționale și pentru societatea civilă.

Despre doamna Mihaela am aflat în această săptămână că a fost convocată de președintele Iohannis la Cotroceni la care au participat și membrii coaliției PSD-PNL, cel mai probabil discutând despre comasare. Este inacceptabil ca puterea judecătorească și puterea politică să se întâlnească și să discute într-un an cu cinci rânduri de alegeri, într-un an foarte sensibil, într-un an în care credem că vor apărea numeroase inițiative legislative andidemocratice și anticonstituționale. Vrem să știm de la președintele Curții Constituționale dacă a avut mandat de reprezentare la Palatal Cotroceni. Să ne asigurăm prin acest demers de imparțialitatea Curții Constituționale”, a spus Adrian Axinia, deputat AUR.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *