Miting de amploare la Istanbul împotriva „terorismului PKK şi a terorismului israelian”. „Moarte Israelului” şi „afară din Palestina”, scandează manifestanţii

Miting de amploare la Istanbul împotriva „terorismului PKK şi a terorismului israelian”. „Moarte Israelului” şi „afară din Palestina”, scandează manifestanţii

Un miting de câteva zeci de mii de persoane s-a întins luni peste şi în jurul podului Galata din Istanbul pentru a denunţa „terorismul PKK şi al Israelului” şi pentru a-i susţine pe palestinienii din Gaza, scrie AFP, citată de News.ro. Printre manifestanţi s-a aflat şi Bilal Erdogan, cel de-al doilea fiu al preşedintelui turc, considerat un potenţial succesor al tatălui său.

„Sute de mii” de manifestanţi au răspuns în această primă zi a anului la apelul unei platforme de peste 300 de organizaţii şi asociaţii de a se aduna sub sloganul „Alături de martirii noştri, sprijin pentru Palestina, blestem pentru Israel”, potrivit agenţiei oficiale Anadolu, citată de posturile de televiziune,

Mulţimea compactă, purtând steaguri turceşti şi palestiniene, a început să se îndrepte încă înainte de răsărit spre podul Galata, care traversează Bosforul, şi s-a revărsat de asemenea de-a lungul părţii europene a Istanbulului, scandând „Moarte Israelului”, „Afară din Palestina” şi „Dumnezeu este mare”, notează AFP.

Un banner uriaş în culorile palestiniene a fost întins la mijlocul podului, iar fotografii care îl caricaturizau pe premierul israelian Benjamin Netanyahu cu o mustaţă hitleristă au fost de asemenea afişate.

Bilal Erdogan, cel de-al doilea fiu al şefului statului turc, a luat cuvântul pentru a-i saluta pe „martirii” armatei căzuţi în Irak. „Rugăciunile noastre sunt cele mai bune arme pentru a ieşi din întuneric, salutări sfinţilor noştri martiri care ne luminează calea”. a spus el. „Am fost în Cisiordania, Ierusalim şi Gaza: oamenii de acolo îşi pun speranţele în Turcia şi în Recep Tayyip Erdogan”, a asigurat Bilal Erdogan mulţimea. El a descris Israelul ca fiind un stat „terorist” şi “genocidar”.

New Year, Istanbul🇹🇷🎉A human flood in support of Palestine❤️🇵🇸 pic.twitter.com/V7bXZd5qlz

— Dr. Anastasia Maria Loupis (@DrLoupis) January 1, 2024

Prezentat ca un susţinător fervent al islamului politic, Bilal Erdogan, în vârstă de 42 de ani, preşedinte al „Fundaţiei pentru tineret şi educaţie”, care a co-organizat mitingul, este văzut ca un posibil succesor al tatălui său în fruntea ţării.

La sfârşitul lunii decembrie, armata turcă a pierdut 12 soldaţi în două atacuri separate atribuite Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului. De la începutul conflictului dintre Israel şi Hamas, şeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, un susţinător tradiţional al cauzei palestiniene, şi-a intensificat invectivele împotriva Israelului, denunţând sprijinul Statelor Unite pentru guvernul israelian.

Săptămâna trecută, preşedintele Erdogan l-a comparat pe liderul israelian cu liderul nazist.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *