Monica Macovei, condamnată la şase luni de închisoare cu supendare pentru accidentul de la Mangalia. Decizia poate fi contestată

Monica Macovei, condamnată la şase luni de închisoare cu supendare pentru accidentul de la Mangalia. Decizia poate fi contestată

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost condamnată vineri, 12 aprilie, la şase luni de închisoare cu suspendare după accidentul din toamna lui 2022, când a rănit un motociclist, a relatat newsro.

Decizia instanţei, care vine la un an și jumătate după accident, nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile.

Cum s-a produs accidentul

Monica Macovei mergea spre Mangalia, pe 8 octombrie 2022, iar într-o curbă la dreapta a acroșat un motociclist, care atunci avea 56 de ani. Conform informațiilor obținute pe surse de Libertatea în aceeași zi, în raportul de cercetare la fața locului întocmit de Poliția Constanța scria că Macovei a trecut de podul de la Șantierul Naval Mangalia, venind dinspre stațiunea 2 Mai, apoi a intrat într-o curbă „deosebit de periculoasă la dreapta”, unde „nu a adaptat viteza la condițiile de drum” și a intrat pe contrasens.

În acel moment, mașina Suzuki condusă de fosta ministră a justiției „a intrat în coliziune frontală cu motocicleta condusă regulamentar”, potrivit surselor Libertatea, care au dezvăluit la momentul respectiv ce scrie în raportul de cercetare la fața locului întocmit de Poliție.

Bărbatul lovit este Ilie Constantin, fost cadru MAI, care a lucrat în ISU și este pensionat. El a fost adus în stare gravă la Spitalul Județean Constanța în după-amiaza zilei de 8 octombrie 2022, a fost operat și apoi transferat la Spitalul Floreasca din București. Abia în ianuarie 2024 a făcut primele declarații și a spus că Macovei „nici nu a venit să vadă dacă am murit sau mai trăiesc“ și că medicii i-au spus că nu se va mai recupera complet niciodată. Ilie Constantin a cerut în instanță daune de 500.000 de euro.

La sfârşitul lunii septembrie 2023, Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

În februarie 2024, fosta ministră a justiției și-a recunoscut vina în faţa magistraților de la Judecătoria Mangalia. Instanţa a anunţat că se va pronunţa pe 12 aprilie.

Ce a spus Macovei

Monica Macovei, acum în vârstă de 64 de ani, a susținut pe Facebook, în seara accidentului, că motociclistul „a intrat din plin în aripa stângă a mașinii” și că ea nu a intrat pe contrasens. La scurt timp, Macovei a scris la comentarii că a avut o viteză de „cel mult 70 km/oră” și că „reflexele cresc odată cu experiența”, iar ea conduce „preventiv mai bine decât la 34 de ani”. Ea a refuzat ulterior să mai facă declarații.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *