Nicolae Ciucă a anunțat candidații PNL la alegerile europarlamentare. Printre ei, Rareș Bogdan, Virgil Popescu și Mara Mareș (VIDEO)

Nicolae Ciucă a anunțat candidații PNL la alegerile europarlamentare. Printre ei, Rareș Bogdan, Virgil Popescu și Mara Mareș (VIDEO)

UPDATE: Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat oficial, la finalul ședinței, numele liberalilor care vor candida la europarlamentare pe locurile eligibile: Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Adina Vălean, Daniel Buda, Siegfried Mureșan, Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Virgil Popescu, Alexandru Muraru și Mara Mareș.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ:

PSD și PNL și-au definitivat, în ședințe separate, listele de candidați pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie. Ele vor fi unite într-una singură.

 

Candidații PSD-PNL la europarlamentare

 

Potrivit surselor G4Media, candidații PSD pe locurile eligibile sunt: Mihai Tudose, Gabriela Firea, Claudiu Manda, Vasile Dîncu, Victor Negrescu, Maria Grapini, Gheorghe Cârciu, Dragoș Benea și Dan Nica.

Iar PNL-iștii îi vor avea pe locurile eligibile pe Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Adina Vălean, Daniel Buda, Siegfried Mureșan, Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Virgil Popescu, Alexandru Muraru și Mara Mareș.

Lista comună ar fi trebuit deschisă de Ramona Chiriac, fosta șefă a reprezentanței Comisiei Europene la București, numai că, potrivit unor surse B1 TV, ea s-ar fi retras din motive personale. Deocamdată nu se știe ce se va întâmpla, mai ales că președintele PSD, Marcel Ciolacu, a insistat ca în fruntea listei de candidați să fie o femeie independentă, fără legătură cu vreuna dintre cele două formațiuni politice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *