Nicolae Ciucă, de Ziua Mondială a Refugiatului: Ne îndreptăm gândul către toţi cei care şi-au părăsit casele şi familiile pentru a fugi din calea războiului

Nicolae Ciucă, de Ziua Mondială a Refugiatului: Ne îndreptăm gândul către toţi cei care şi-au părăsit casele şi familiile pentru a fugi din calea războiului

“Astăzi se marchează Ziua Mondială a Refugiatului, prilej cu care ne îndreptăm gândul către toți cei care și-au părăsit casele și familiile pentru a fugi din calea războiului. Începând cu februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, ne-au trecut granițele peste 4,6 milioane de refugiați din țara vecină. România a fost pregătită exemplar pentru a putea face față acestui val de migrare forțată, oamenii primind asistență umanitară, materiale de primă necesitate, ghidaj pentru a putea să traverseze cu bine această perioadă dificilă. Dintre aceștia, mulți au fost doar în tranzit prin România, țara noastră fiind membrul UE și al NATO care are cea mai lungă graniță cu Ucraina. Circa 130.000 au ales să rămână aici și beneficiază de grija și atenția autorităților, dar și a multor români. O parte consistentă dintre aceștia sunt copii, iar ei beneficiază de școlarizare gratuită în sistemul de învățământ românesc. Cei ce și-au lăsat totul în spatele liniei frontului au o poveste despre curaj și speranță, iar datoria noastră este să le fim alături, pentru o nouă șansă la viață, într-o lume mai dreaptă și mai sigură”, a transmis Ciucă, în mesajul postat pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *