Noi detalii în cazul bărbatului care și-a incendiat mătușa în scara de bloc, în București, oferite de procurori. Și-a premeditat fapta

Noi detalii în cazul bărbatului care și-a incendiat mătușa în scara de bloc, în București, oferite de procurori. Și-a premeditat fapta

Bărbatul de 33 de ani care și-a ucis luni, 6 noiembrie, mătușa, în scara unui bloc din Sectorul 6 al Capitalei, după ce a stropit-o cu benzină și i-a dat foc, este acuzat de procurori că și-a premeditat fapta, între cei doi existând un conflict mai vechi, transmite Parchetul de pe lângă Tribunalul București, într-un comunicat în care anunță că tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.

Omorul a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 08.40, chiar la intrarea blocului unde femeia de 54 de ani locuia.

Potrivit procurorilor, „pe fondul unui conflict preexistent, inculpatul a exercitat acte de violență asupra victimei, o femeie de 54 de ani, agresând-o prin lovirea cu picioarele la nivelul capului și corpului”.

În același context, bărbatul a stropit-o pe femeie cu benzină, după care a incendiat-o cu bricheta.

Alertate de martori, echipajele de urgență au sosit la fața locului și au constatat decesul victimei. Trupul femeii a fost dus apoi la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru efectuarea autopsiei medico-legale.

„Probele au relevat că inculpatul este membru de familie al victimei (nepot de frate) și a premeditat săvârșirea faptei, procurând 5 litri de benzină de la o stație de carburant, deplasându-se apoi la imobilul în care locuia victima și acționând în modul descris mai sus. Având în vedere că inculpatul a incendiat victima cât timp aceasta încă era în viață, procurorii au apreciat că omorul a fost săvârșit prin cruzimi”, precizează Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Inițial, polițiștii au avut ca suspect un vecin al femeii cu care avusese un conflict, însă, în urma cercetărilor, au constatat că nu acela este autorul omorului, ci nepotul femeii, au confirmat ieri surse judiciare pentru Libertatea.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea omorului calificat, săvârșit cu premeditare și prin cruzimi.

În continuare, el va fi prezentat la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *