O casă din Bistrița Năsăud a fost mistuită de flăcări! Incendiul, provocat de un copil care s-ar fi jucat cu o brichetă

O casă din Bistrița Năsăud a fost mistuită de flăcări! Incendiul, provocat de un copil care s-ar fi jucat cu o brichetă

La faţa locului au intervenit pompierii militari şi voluntari, iar când echipajele de salvatori au ajuns la locul intervenţiei incendiul cuprinsese întreaga construcţie pe o suprafaţa de aproximativ 150 de metri pătraţi, existând riscul semnificativ ca flăcările să se extindă la casele învecinate, relatează News.ro.  „Pompierii voluntari din Livezile au asigurat prima intervenţie şi au evacuat o butelie, după ce o altă butelie explodase înainte de sosirea acestora la locul intervenţiei. A treia butelie a fost extrasă din casă de către pompierii militari din Detaşamentul Bistriţa, mobilizaţi la locul solicitării cu patru echipaje specializate care încadrează două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie la înălţime, respectiv un echipaj de prim ajutor SMURD. Pompierii voluntari din localitate s-au mobilizat cu două autospeciale de stingere”, informează ISU Bistriţa-Năsăud.  În urma incendiului nu au fost înregistrate victime.  „Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jocul unui copil cu o sursă de aprindere (brichetă), iar primele materiale care au ars au fost elementele textile de la un pat”, au concluzionat specialiştii de la ISU Bistriţa-Năsăud.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *