O femeie de culoare, însărcinată, a fost împușcată mortal de un polițist în statul american Ohio. Nici copilul ei nu a supraviețuit

O femeie de culoare, însărcinată, a fost împușcată mortal de un polițist în statul american Ohio. Nici copilul ei nu a supraviețuit

Femeia a fost împușcată pe 24 august, în parcarea unui centru comercial, iar momentul a fost înregistrat de o cameră corporală a unui polițist. Imaginile au fost publicate pe 1 septembrie de Poliţia Municipală din Blendon, Ohio, relatează agențiile Reuters, DPA și EFE, citate de Agerpres.

Ta’kiya Young, în vârstă de 21 de ani, a fost acuzată de un angajat al unui magazin din Westerville că a furat niște sticle de alcool.

Înregistrarea incidentului începe atunci când tânăra se afla la volanul mașinii, în parcare, iar doi agenți de poliție erau lângă automobil, unul cerându-i femeii să coboare din vehicul.

Ta’kiya Young a refuzat să iasă din automobil, afirmând că nu a furat nimic.

Aflat în fața mașinii, polițistul care purta camera video a îndreptat pisolul către femeie și a țipat la ea, cerându-i din nou să iasă.

„O să mă împuşti?”, l-a întrebat Young, care a pornit mașina, polițistul din față fiind împins și lovit ușor la picior. Atunci, ofițerul a pus o mână pe mașină, iar cu cealaltă a tras un foc de armă prin parbriz către tânără. Vehiculul a continuat apoi să înainteze și s-a lovit de centrul comercial.

„Ieşi din maşină”, au strigat, din nou polițiștii, și au spart geamul din dreptul șoferului pentru că portiera era blocată.

Totul s-a întâmplat în 25 de secunde. Femeia și copilul ei nenăscut nu au supraviețuit împușcăturii.

Înregistrarea a fost făcută publică după ce familia tinerei a cerut tragerea la răspundere a polițistului care a împușcat-o.

Avocatul familiei Young, Sean Walton, a transmis, printr-un comunicat de presă, că moartea tinerei are legătură cu „o proastă utilizare a puterii şi autorităţii”.

„După ce am văzut întreaga înregistrare video, este de netăgăduit faptul că moartea lui Ta’Kiya nu doar că putea fi evitată, dar reprezintă şi o proastă utilizare a puterii şi autorităţii. Ca şi cum durerea pierderii lui Ta’Kiya nu este suficientă, trebuie să trăim şi cu ideea că fiicei ei nenăscute i s-a furat dreptul la viaţă în acest act plin de ură”, a afirmat avocatul.

Identitățile celor doi ofițeri nu au fost dezvăluite. Șeful poliţiei din Blendon, John Belford, a precizat vineri că polițistul care a tras a fost trimis în concediu administrativ. De asemenea, s-a cerut o anchetă independentă a Biroului de Investigaţii Criminale din Ohio.

Oficialul a precizat și că unul dintre motivele pentru care înregistrarea incidentului a fost publicată după mai bine de o săptămână a fost acela de a le permite avocaților să analizeze imaginile.

Polițiștii americani au ucis cel puţin 1.201 de oameni în Statele Unite în 2022, dintre care 26% erau persoane de culoare, conform datelor Mapping Police Violence. Afro-americanii reprezintă 13% din populaţia Statelor Unite.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *