O femeie din SUA care a furat jurnalul fiicei lui Joe Biden, condamnată la închisoare. Voia să-l vândă lui Trump

O femeie din SUA care a furat jurnalul fiicei lui Joe Biden, condamnată la închisoare. Voia să-l vândă lui Trump

Aimee Harris, o femeie din statul american Florida, a fost condamnată marți la o lună de închisoare, după ce a furat jurnalul lui Ashley Biden, una dintre fetele președintelui american Joe Biden, și l-a vândut unei organizații pentru 20.000 de dolari, transmite BBC.

Femeia de 41 de ani va petrece o lună în închisoare, dar și trei luni în arest la domiciliu după ce a luat obiecte personale aparținând lui Ashley Biden. Ea a pledat vinovată în 2022, iar marți un tribunal federal din New York a pronunțat sentința.

Harris a cerut scuze instanței, spunând că este preocupată să aibă grijă de cei doi copii ai săi.

Judecătoarea a numit însă acțiunile lui Harris „josnice și, prin urmare, foarte grave”.

Potrivit anchetatorilor, Aimee Harris a povestit că a primit 20.000 de dolari de la Project Veritas, un grup care efectuează operațiuni de șantaj cu camera ascunsă care vizează instituții de știri, oficiali guvernamentali și politicieni.

Ashley Biden a păstrat un jurnal și alte obiecte într-o casă în care stătuse în Delray Beach, Florida, în 2020. Proprietarul imobilului i-a permis lui Harris să stea în acea casă, unde a găsit obiectele fiicei lui Biden.

Împreună cu un alt bărbat, Robert Kurlander, inculpat și el în dosar, a încercat să vândă jurnalul echipei de campanie a lui Donald Trump, însă aceasta nu a fost interesată, așa că cei doi au apelat la Project Veritas.

Bărbatul a pledat și el vinovat și va fi condamnat la o dată ulterioară. Ca parte a investigației sale asupra acuzațiilor, agenții FBI au percheziționat casele fondatorului Project Veritas, James O’Keefe, și ale altor doi angajați.

Project Veritas nu a publicat jurnalele fiicei lui Biden, care ar fi detaliat recuperarea sa din dependența de substanțe interzise.

Ben Wetmore, președintele consiliului de administrație al Project Veritas, a declarat pentru BBC că organizația a predat jurnalul autorităților.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *