O gravidă în patru luni a murit la Spitalul Județean Bacău, după ce a pierdut sarcina. Familia acuză că medicii nu au intervenit la timp

Rmag Breaking News

O femeie în vârstă de 38 de ani, însărcinată în luna a patra, a murit la Spitalul Județean Bacău, unde a mers după ce a acuzat dureri puternice. Familia femeii spune că sarcina era oprită din evoluție, dar tânăra a fost lăsată să aștepte 12 ore până să fie dusă în sala de operație. De cealaltă parte, medicii susțin că pacienta a fost tot timpul monitorizată, iar deocamdată nu au „o cauză a acestei evoluții fulminante spre gravitatea pacientei”, transmite Digi24.

Potrivit sursei citate, femeia obținuse sarcina în urma unei proceduri de fertilizare in vitro.

Ea a ajuns, în urmă cu două săptămâni, la Spitalul Județean Bacău, cu dureri abdominale puternice, febră, frisoane și dureri de cap. La o primă evaluare, medicii au constatat că sarcina s-a oprit din evoluție, însă au considerat că nu trebuie să intervină chirurgical imediat, ci să aștepte un interval de timp.

Femeia a fost dusă în sala de operație după aproximativ 12 ore, iar în timpul intervenției a fost scos colecistul, pentru că s-a constatat că era inflamat, iar sarcina s-a evacuat de la sine, potrivit Digi24.

După intervenție, femeia a fost dusă în secția de terapie intensivă în stare foarte gravă și, la câteva ore distanță, a făcut un stop cardio-respirator. A fost resuscitată, însă, la câteva ore, a urmat un al doilea stop cardio-respirator, din care nu și-a mai revenit.

Familia femeii a depus mai multe plângeri, inclusiv la Colegiul Medicilor, iar Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Mi-a comunicat Maria că din trei medici, ea spunea că are o problemă, o doare abdomenul și trei medici au spus că are o cădere psihică. Din păcate, Maria a murit”, a spus Ovidiu Pruteanu, partenerul femeii.

Bărbatul a mai spus că medicul care a fost de gardă la secția chirurgie ATI „acuza inclusiv că ar fi fost ceva patologic și că biologia nu o putem controla noi”.

Ce spun reprezentanții spitalului

Aurelia Țaga, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău a declarat că pacienta a fost preluată de medici de la primul moment al prezentării în secție și tot timpul a fost monitorizată.

„În prezent, cazul este în anchetă penală desfășurată de Poliția Bacău. Medicina legală a efectuat necropsia și a emis certificat constatator preliminar al decesului și s-au recoltat probe care sunt în lucru la medicina legală Iași”, a declarat Aurelia Țaga, pentru Digi24.

„Deocamdată nu avem o cauză a acestei evoluții fulminante spre gravitatea pacientei. Pacienta a fost preluată de specialiști de la primul moment al prezentării în secțiile noastre și tot timpul a fost monitorizată, s-a intervenit terapeutic în funcție de starea pacientei. Evoluția a fost fulminantă spre gravitate, ceea ce a dus la deces,” a mai spus Aurelia Țaga.

Cazul de la Bacău amintește de cel al Alexandrei Ivanov, tânăra care a murit pe 18 august 2023, la Maternitatea din Botoşani, așteptând intervenția medicilor.

Ea era însărcinată în luna a treia şi a ajuns la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie. După ce a fost supusă unui set de analize şi a fost perfuzată, cadrele medicale au ignorat-o toată noaptea. Dimineaţa, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit și a murit la Terapie intensivă. Potrivit raportului preliminar al DSP, tânăra nu a beneficiat de îngrijiri medicale timp de aproape şapte ore.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *