O nouă publicație independentă din Rusia se închide, după ce a fost catalogată drept „agent străin”

O nouă publicație independentă din Rusia se închide, după ce a fost catalogată drept „agent străin”

Site-ul independent rus Advokatskaya Ulitsa, care difuzează știri din domeniul juridic, a anunțat luni, 18 sseptembrie, că se va închide la sfârșitul acestei luni din cauza statutului său de “agent străin”, informează The Moscow Times.

“După ce Ultisa a fost adăugată în registrul (agenților străini), eu, în calitate de editor, am rămas cu puține opțiuni pentru organizarea activității ulterioare a proiectului”, a afirmat redactorul-șef al site-ului, Katerina Gorbunova.

“Nu sunt mulțumită de niciuna dintre ele”, a scris Gorbunova pe aplicația de mesagerie Telegram, acuzând faptul că statutul de “agent străin” este motivul principal pentru închiderea publicației independente.

Ministerul rus al Justiției a desemnat Advokatskaya Ulitsa drept “agent străin” în luna aprilie, susținând că știrile difuzate de această publicație “au creat o imagine negativă a Rusiei, a legislației sale actuale și a practicilor de aplicare a legii”.

Advokatskaya Ulitsa, un proiect finanțat de avocați, a relatat despre chestiuni legate de această profesie încă de la înființarea sa, în 2019.

Statulul de “agent străin”, care aminteşte de termenul „duşman al poporului” din epoca stalinistă, le impune constrângeri administrative persoanelor sau entităţilor în cauză, inclusiv controlul regulat asupra surselor lor de finanţare. El impune, de asemenea, ca orice publicare, inclusiv pe reţelele sociale, să conţină eticheta „agent străin”.

Sute de jurnaliști, activiști și personalități ale societății civile au fost catalogați drept “agenți străini” în ultimii ani, pe fondul represiunii de amploare a Kremlinului împotriva presei independente și a opoziției.

Săptămâna trecută, Putin a apărat săptămâna trecută legea din Rusia privind “agenții străini”, afirmând că este “mai liberală” decât legislația similară din Statele Unite ale Americii.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *