„Oamenii băteau la geamuri, nu știau cum să iasă”. Filmul atacului din Moscova, relatat de supraviețuitori

„Oamenii băteau la geamuri, nu știau cum să iasă”. Filmul atacului din Moscova, relatat de supraviețuitori

Supraviețuitorii atacului de la sala de concerte din Moscova, revendicat de ISIS, au detaliat, pentru BBC, clipele de groază trăite, după ce mai mulți bărbați înarmați cu mitraliere au început să tragă asupra tuturor celor aflați în sală.

Atacatul a avut loc cu câteva minute înainte de începerea concertului, în jurul orei 20.00, ora Moscovei.

Sofiko Kvirikashvili din Moscova a venit la concert împreună cu soțul ei: “Ne-am așezat în al șaselea rând din tribuna VIP. Se auzea un fel de muzică, iar pe ecrane erau afișate postere pentru concertele viitoare. A sunat al doilea clopoțel și sala era mai mult de jumătate plină”, a declarat ea pentru BBC.

Spectatorii care se adunaseră deja în sală nu au văzut cum atacatorii au intrat în foaier și au deschis focul.

„Am crezut că sunt artificii. Cineva a strigat că un maniac trage“

“Nu am înțeles că erau împușcături – am crezut că sunt un fel de artificii. Poate petarde? M-am întors o dată pe hol, de două ori. Iar a treia oară mi-am dat seama că toți cei din sală începuseră să fugă în diferite direcții”, își amintește femeia.

Sofiko și soțul ei au stat în lojă, de unde au reușit să iasă în siguranță. “Soțul meu m-a luat în brațe și mi-a spus: «Fugi, te ajung din urmă.» Nu am fugit, am mers cu calm mai întâi în spatele scenei și apoi prin intrarea de serviciu care dă spre stradă. Cineva din mulțime a strigat că un maniac trage”.

Imagini din sala de spectacole. Vă avertizăm că vă pot afecta emoțional:

Femeia mai spune că agenții de securitate de la Crocus au transmis prin radio: «Fugiți spre scenă». „Mulți oameni au fugit cu noi. Eu l-am așteptat pe soțul meu pe coridor, în spatele scenei, am ieșit în stradă și am fugit spre mașină”, a povestit supraviețuitoarea atacului.

Grupul de teroriști “împingea oamenii în centrul sălii”

Fotograful Dave Privov a povestit pentru BBC că se afla la balcon, la etaj, iar cu 10 minute înainte de începerea concertului, sala era în proporție de 70% plină.

“Mi s-a părut că aud sunete de artificii. Iar prietenul meu, care era cu mine la concert, a spus și el: «Sunt focuri de artificii sau ce?». Și, apoi, am văzut oameni mergând în mulțime în partea de jos a sălii, mai aproape de scenă, ca un tren. Nu am înțeles ce era”, a povestit Dave.

Cei care stăteau mai sus și nu au avut timp să fugă rapid spre scenă, au ieșit prin altă parte, spune martorul. Dave povestește că “sunetele focurilor de artificii au devenit și mai puternice, iar în sală a început o panică generală.

In this photo taken from video released by Investigative Committee of Russia on Saturday, March 23, 2024, a Kalashnikov assault rifle lies on the ground as Investigators from the Investigative Committee of Russia together with the operational units of the Ministry of Internal Affairs and the FSB, work the scene after a terrorist attack on the building of the Crocus City Hall on the western edge of Moscow, Russia. Several gunmen burst into a big concert hall in Moscow and fired automatic weapons at the crowd, injuring an unspecified number of people and setting a massive blaze in an apparent terror attack days after President Vladimir Putin cemented his grip on the country in a highly orchestrated electoral landslide.,Image: 858908411, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required.
Handout – Government Produced
AP PROVIDES ACCESS TO THIS PUBLICLY DISTRIBUTED HANDOUT PHOTO PROVIDED BY INVESTIGATIVE COMMITTEE OF RUSSIA
MANDATORY CREDIT., Model Release: no, Pictured: Vladimir Putin
A law enforcement officer patrols the scene of the gun attack at the Crocus City Hall concert hall in Krasnogorsk, outside Moscow, on March 23, 2024. Gunmen who opened fire at a Moscow concert hall killed more than 60 people and wounded over 100 while sparking an inferno, authorities said on March 23, 2024, with the Islamic State group claiming responsibility.,Image: 858941371, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
A view shows the burned Crocus City Hall concert hall, the scene of the gun attack, in Krasnogorsk, outside Moscow, on March 23, 2024. Gunmen who opened fire at a Moscow concert hall killed more than 60 people and wounded over 100 while sparking an inferno, authorities said on March 23, 2024, with the Islamic State group claiming responsibility.,Image: 858941948, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Foto: Profimedia
A view of the Crocus City Hall burned after a terrorist attack is seen on the western edge of Moscow, Russia, Saturday, March 23, 2024. Assailants burst into a large concert hall in Moscow on Friday and sprayed the crowd with gunfire, killing and injuring multiple people and setting fire to the venue in a brazen attack just days after President Vladimir Putin cemented his grip on power in a highly orchestrated electoral landslide.,Image: 858952788, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required., Model Release: no, Pictured: Vladimir Putin
Law enforcement and fire fighters at Crocus City Hall outside Moscow following a shooting attack on March 23, 2024.,Image: 858888312, License: Rights-managed, Restrictions: world rights, Model Release: no
Sursa foto: Profimedia
Foto: Profimedia
Foto Profimedia
A view shows the burning Crocus City Hall concert hall following the shooting incident in Krasnogorsk, outside Moscow, on March 22, 2024. Gunmen opened fire at a concert hall in a Moscow suburb on March 22, 2024 leaving dead and wounded before a major fire spread through the building, Moscow’s mayor and Russian news agencies reported.,Image: 858847654, License: Rights-managed, Restrictions: RESTRICTED TO EDITORIAL USE – MANDATORY CREDIT “AFP PHOTO / Moskva News Agency ” – NO MARKETING NO ADVERTISING CAMPAIGNS – DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS, ***
HANDOUT image or SOCIAL MEDIA IMAGE or FILMSTILL for EDITORIAL USE ONLY! * Please note: Fees charged by Profimedia are for the Profimedia’s services only, and do not, nor are they intended to, convey to the user any ownership of Copyright or License in the material. Profimedia does not claim any ownership including but not limited to Copyright or License in the attached material. By publishing this material you (the user) expressly agree to indemnify and to hold Profimedia and its directors, shareholders and employees harmless from any loss, claims, damages, demands, expenses (including legal fees), or any causes of action or allegation against Profimedia arising out of or connected in any way with publication of the material. Profimedia does not claim any copyright or license in the attached materials. Any downloading fees charged by Profimedia are for Profimedia’s services only. * Handling Fee Only
***, Model Release: no
A massive blaze is seen over the Crocus City Hall on the western edge of Moscow, Russia, Friday, March 22, 2024. Several gunmen have burst into a big concert hall in Moscow and fired automatic weapons at the crowd, injuring an unspecified number of people and setting a massive blaze in an apparent terror attack days after President Vladimir Putin cemented his grip on the country in a highly orchestrated electoral landslide.,Image: 858848062, License: Rights-managed, Restrictions: This content is intended for editorial use only. For other uses, additional clearances may be required., Model Release: no, Pictured: Vladimir Putin
A view shows the burning Crocus City Hall concert hall following the shooting incident in Krasnogorsk, outside Moscow, on March 22, 2024. Gunmen opened fire at a concert hall in a Moscow suburb on March 22, 2024 leaving dead and wounded before a major fire spread through the building, Moscow’s mayor and Russian news agencies reported.,Image: 858847658, License: Rights-managed, Restrictions: RESTRICTED TO EDITORIAL USE – MANDATORY CREDIT “AFP PHOTO / Moskva News Agency ” – NO MARKETING NO ADVERTISING CAMPAIGNS – DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS, ***
HANDOUT image or SOCIAL MEDIA IMAGE or FILMSTILL for EDITORIAL USE ONLY! * Please note: Fees charged by Profimedia are for the Profimedia’s services only, and do not, nor are they intended to, convey to the user any ownership of Copyright or License in the material. Profimedia does not claim any ownership including but not limited to Copyright or License in the attached material. By publishing this material you (the user) expressly agree to indemnify and to hold Profimedia and its directors, shareholders and employees harmless from any loss, claims, damages, demands, expenses (including legal fees), or any causes of action or allegation against Profimedia arising out of or connected in any way with publication of the material. Profimedia does not claim any copyright or license in the attached materials. Any downloading fees charged by Profimedia are for Profimedia’s services only. * Handling Fee Only
***, Model Release: no

“Oamenii au început să se împrăștie în diferite direcții, dar s-au ciocnit unii de alții, nu a existat nicio evacuare”, a adăugat el.

În acel moment, împușcăturile au început deja și în sala de concerte, în partea stângă a scenei, iar Dave Privov i-a văzut pe atacatori – au intrat în sală. El și prietenul său se aflau la balcon, departe de scenă.

“Purtau fie haine maro, fie veste maro”, descrie Privov grupul de teroriști. “Se auzeau rafale automate de mitralieră prin mulțimea de oameni, iar ei mergeau de la intrarea în sală, de-a lungul rândurilor, spre scenă, împingând oamenii în centrul sălii”, mai povestește el.

“Am văzut oameni alergând și bătând la ferestre, fără să știe cum să iasă”

“Toată lumea a început să se întindă pe podea, am început să ne întindem unii peste alții pe culoar, am început să coordonăm mulțimea pentru a încerca să scăpăm. În același timp, am înțeles că puteau intra cu mitralierele pe orice ușă și am încercat să mergem spre cea mai apropiată ieșire de la etaj. Încet, în șir indian, târându-ne înainte, am ieșit afară”, a mărturisit fotograful.

Deși unii martori oculari vorbesc despre cum i-a ajutat agenții de securitate, alții nu au fost la fel de norocoși. “Trecând pe lângă partea din față a Crocus, am văzut oameni alergând și bătând la ferestre, fără să știe cum să iasă, pentru că toate celelalte uși erau închise”, a declarat Dave Privov.

Când a ieșit din sală, Crocus era deja în flăcări. “Am ieșit afară – focul începuse deja, simțeam miros de fum și de arsură”, a conchis bărbatul.

“Am auzit zgomot și alergături pe coridor”

Un alt martot al atacului, Eva, asistentă a unui grup de dansatori ai cărui membri trebuiau să urce pe scenă la ora 20.00, povestește că, cu cinci minute de ieșirea pe scenă, era în cabina de probă din culise alături de colegele ei.

“La început nu am înțeles nimic”, a spus Eva pentru BBC. “Eram în cabină, o mulțime a trecut în grabă pe lângă noi. Am auzit zgomot și alergături pe coridor, ne-am luat jachetele și am fugit cu mulțimea în stradă”, a mai spus ea.

Eva și colegele ei de la centrul comercial au traversat în fugă podul Pavshinsky spre Zhivopisnaya Embankment. “Când eram deja peste pod, clădirea a luat foc. Cei care au trecut podul mai târziu au vorbit despre o explozie, dar nu știu ce anume a provocat incendiul”, a adăugat ea.

Atacul, revendicat de ISIS

Alarma la Moscova a fost dată vineri seară, după ce mai mulți bărbați îmbrăcați în haine de camuflaj au deschis focul la sala Crocus din Krasnogorsk, înaintea unui concert al trupei rock Piknik, relatează agenția rusă TASS și și publicațiile Kommersant și Meduza.

Atacul, care a fost revendicat de gruparea teroristă Statul Islamic, a fost urmat de un incendiu de proporții și autoritățile încearcă din răsputeri evacuarea supraviețuitorilor.

Citește și:

LIVETEXT: Zeci de morți în atacul armat de la Moscova. ISIS revendică atentatul. Autorii care au deschis focul într-o sală de concerte, căutați de autorități
SUA confirmă responsabilitatea Statului Islamic pentru atacul de la Moscova: “I-am avertizat pe ruşi”
Analiză: De ce a atacat gruparea ISIS la Moscova. Gruparea teroristă „a făcut o fixație asupra Rusiei”
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *