Oamenii „nu au cunoscut niciodată o lume atât de fierbinte în istoria modernă”, spun cercetătorii. Recordurile de căldură la nivel global vor fi doborâte în iulie

Oamenii „nu au cunoscut niciodată o lume atât de fierbinte în istoria modernă”, spun cercetătorii. Recordurile de căldură la nivel global vor fi doborâte în iulie

Luna iulie este pe cale să devină cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată în lume, unii oameni de știință spunând că planeta ar putea trece prin cea mai caldă perioadă din ultimii 120.000 de ani, scrie Politico.

Constatarea, anunțată joi, 27 iulie, de Organizația Meteorologică Mondială (OMM) și de Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE, vine în contextul în care miniștrii climei din G20 se deplasează în India pentru discuții privind modul de reducere a emisiilor care încălzesc planeta.

“Temperaturile galopante din luna iulie a acestui an demonstrează clar ceea ce știm deja. Efectele devastatoare ale încălzirii globale sunt o realitate”, a declarat ministrul danez al climei, Dan Jorgensen.

“Nu suntem pe drumul cel bun, dar țările G20 dețin puterea de a schimba cursul. Le îndemn cu tărie să își folosească această putere”, a adăugat el.

Cu toate acestea, la sfârșitul săptămânii trecute, miniștrii energiei din țările G20 nu au reușit să ajungă la un acord privind reducerea treptată a combustibililor fosili și stabilirea unui obiectiv global privind energiile regenerabile. Nici la discuțiile de vineri din orașul Chennai, din estul Indiei, nu este anticipată realizarea unui progres.

“Toate indiciile din discuțiile grupului de lucru care face ultimele pregătiri pentru această reuniune arată că nu vor reuși să ajungă la un acord privind o acțiune mai ambițioasă în domeniul climei”, a declarat Alden Meyer, asociat de rang înalt în cadrul think tank-ului E3G.

Joi, OMM a precizat că datele Copernicus arată că primele trei săptămâni din iulie au fost cele mai calde trei săptămâni înregistrate vreodată, iar luna iulie va deveni, de asemenea, cea mai fierbinte lună în general.

Media pentru primele 23 de zile ale lunii iulie a fost de 16,96 grade Celsius – peste recordul anterior de 16,63 grade Celsiu înregistrat în iulie 2019. Acest fapt l-a determinat pe directorul Copernicus pentru climă, Carlo Buontempo, să afirme că, chiar și fără a aștepta sfârșitul lunii, este “practic sigur că luna (iulie) în ansamblu va deveni cea mai caldă lună înregistrată vreodată”.

El a adăugat: “După toate probabilitățile, nu am experimentat niciodată o lume atât de caldă în istoria modernă”.

Pe 6 iulie, temperatura medie zilnică globală a atins un record de 17,08 grade Celsius. De atunci, toate zilele au depășit recordul anterior de 16,8 grade Celsius stabilit în august 2016, potrivit Copernicus.

“Bineînțeles, temperatura medie globală nu ucide pe nimeni”, a declarat Friederike Otto, climatolog la Imperial College London. Dar, la nivel local, o astfel de lună iulie, “cea mai caldă din toate timpurile”, se manifestă “prin fenomene meteorologice extreme pe tot globul”.

Mari părți din emisfera nordică au cunoscut perioade lungi de căldură periculoasă în această lună, iar incendiile de vegetație au ucis zeci de persoane în Marea Mediterană. Furtuni violente și precipitații extreme au devastat alte părți ale lumii.

“Nu este un accident (…) faptul că toate acestea se întâmplă în timp ce avem cea mai fierbinte lună iulie din toate timpurile”, a spus Otto.

Anterior în cursul acestei săptămâni, un studiu realizat de Otto a constatat că valurile de căldură care pârjolesc emisfera nordică în această lună sunt un rezultat incontestabil al schimbărilor climatice provocate de om.

În prima și a treia săptămână din iulie, temperatura medie globală a depășit temporar chiar și cu 1,5 grade Celsius nivelurile preindustriale, potrivit estimărilor Copernicus. Totuși, acest lucru nu depășește pragul prevăzut de Acordul de la Paris, care vizează limitarea încălzirii globale la temperatură care să nu crească pe termen lung cu mai mult de 1,5 grade Celsius.

Ultima perioadă cu temperaturi atât de ridicate a fost acum 120.000 de ani

O analiză separată publicată joi de Karsten Haustein, climatolog de la Universitatea din Leipzig, a constatat, de asemenea, că iulie ar urma să devină cea mai fierbinte lună înregistrată vreodată.

Haustein a declarat că ultima dată când Pământul a atins în mod constant temperaturile înregistrate în iulie 2023 a fost probabil în perioada Eemiană, în urmă cu aproximativ 120.000 de ani.

Deși omenirea a început abia în anii 1800 să țină o evidență adecvată, “avem date paleoclimatice, iar acestea datează de milioane de ani”, a spus el. “Și este probabil că în perioada Eemiană (..). a fost ultima dată când a fost atât de cald. Așa că există o șansă bună ca această lună să fie, în esență, cea mai caldă de atunci”, a adăugat Haustein.

Împreună, economiile G20 produc aproximativ 80% din emisiile de gaze cu efect de seră din lume, au precizat joi, într-o declarație comună, președintele COP28, Sultan Al-Jaber, și șeful ONU pentru climă, Simon Stiell.

Reuniunea miniștrilor energiei de la sfârșitul săptămânii trecute, desfășurată în statul indian Goa, “nu a oferit un semnal suficient de clar pentru transformarea sistemelor energetice globale, pentru extinderea surselor de energie regenerabilă și curată și pentru eliminarea progresivă și responsabilă a combustibililor fosili”, au scris aceștia. “Trebuie să plecăm de la Chennai pe calea cea bună și cu un semnal clar că există voința politică de a aborda criza climatică”, au precizat Al-Jaber și Stiell.

Marii producători de combustibili fosili din G20 – precum Arabia Saudită, Rusia și China – se opun unui text care să stabilească un obiectiv global de triplare a capacității mondiale de energie regenerabilă până în 2030, așa cum au propus președinția COP28 și UE.

De asemenea, țările din cadrul G20 nu sunt de acord cu privire la formularea privind eliminarea treptată a combustibililor fosili. Ambele chestiuni se pregătesc să devină principalele câmpuri de luptă în cadrul discuțiilor COP28 privind clima de la Dubai, care vor începe pe 30 noiembrie.

“Dacă nu se poate ajunge la un consens asupra unor chestiuni esențiale în cadrul G20, este greu de înțeles cum se va ajunge la un consens în cadrul a peste 190 de țări peste câteva luni, la Dubai”, a declarat Meyer, analist la E3G. “Este destul de îngrijorător”, a adăugat el.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *